Inteligența artificială nu reprezintă doar o tehnologie, ci și o narativă societală despre sine. Metafore precum „creiere digitale” sau „mașini care gândesc” distorsionează realitatea, generează temeri nejustificate și influențează în mod eronat reglementarea și utilizarea AI. Un specialist în gândire critică evidențiază motivele pentru care această poveste actuală este înșelătoare și necesitatea unei schimbări rapide de perspectivă.
Profesorul Pablo Sanguinetti afirmă că modul în care discutăm despre inteligența artificială modelează direct percepția publicului și direcția dezvoltării tehnologice. În prezent, AI este adesea percepută ca o entitate autonomă, aproape vie, capabilă să „gândească”, să „înțeleagă” sau să „ia decizii”.
Această reprezentare este atrăgătoare pentru mass-media și campanii de marketing, însă este departe de realitatea tehnică a sistemelor actuale, care funcționează strict pe baza unor instrucțiuni, date și obiective stabilite de oameni, indică o analiză publicată de The Conversation și citată de Mediafax.ro. 
Mitul „tehnologiei autonome”
Această poveste se încadrează într-o tradiție culturală mai veche, denumită în anii ’70 de teoreticianul Langdon Winner „tehnologie independentă”, ideea că invențiile scapă de sub controlul uman și evoluează conform unei logici proprii.
De la mitul lui Prometeu la Frankenstein sau filme precum Terminator, inteligența artificială este adesea asociată cu frica, inevitabilitatea și pierderea controlului, deși aceste scenarii sunt mai mult ficțiune decât realitate științifică.
Termenul „inteligență artificială” a fost introdus în 1955 de informaticianul John McCarthy, chiar dacă ambiguitatea conceptului era clară încă din acea perioadă.
După cum explică cercetătoarea Kate Crawford, AI nu este complet artificială și nici cu adevărat inteligentă. Ea depinde de resurse naturale, infrastructură tehnologică, muncă umană masivă și contexte sociale complexe. Atribuirea unor caracteristici „umane” acestor sisteme ascunde aceste realități fundamentale.
Recent, tot mai mult se discută despre o inteligență artificială generală, capabilă să egaleze sau să depășească inteligența umană. Această promisiune este susținută inclusiv de companii precum Microsoft și OpenAI, deși nu există consens științific în privința realizării vreodată a unui astfel de nivel.
Conform unui raport al AI Now Institute, aceste promisiuni sunt adesea utilizate pentru a evita discuții importante despre riscurile concrete și imediate, precum impactul asupra ocupării forței de muncă, educație, mediu, democrație sau centrarea puterii economice. În plus, acestea pot duce la supraevaluarea pieței și la corecții brusce.
Pablo Sanguinetti propune o abordare fundamental diferită. Inteligența artificială trebuie înțeleasă ca rezultatul colaborării între oameni și tehnologie, nu ca o forță independentă. Această perspectivă implică, printre altele, mutarea accentului de la scenarii catastrofice la riscuri concrete și verificabile, recunoașterea rolului decisiv al deciziilor umane în proiectarea și utilizarea AI, precum și utilizarea unui limbaj mai precis, evitând termeni antropomorfi, fiind înlocuiți de expresii precum „sisteme avansate de procesare a sarcinilor”.
Dezbaterile privind reglementarea, educația și piața muncii nu pot avea un fundament solid dacă se bazează pe metafore înșelătoare. Clarificarea modului în care discutăm despre inteligența artificială nu reprezintă doar o problemă de comunicare, ci o chestiune etică esențială.
