Eva Lys (39 WTA), cea mai bună jucătoare de tenis din Germania, și-a exprimat încrederea înaintea întâlnirii cu Sorana Cîrstea (România, 41 WTA) la Australian Open.
Meciul împotriva Evei Lys ar putea fi ultima apariție a Soranei Cîrstea la Australian Open, având în vedere că sportiva noastră a anunțat că va încheia cariera la finalul sezonului curent.
Partida dintre reprezentanta României și jucătoarea germană a fost programată marți dimineața, după ora 07:00, pe Terenul 13 din Melbourne Park. Lys a oferit câteva declarații „de luptă” înaintea întâlnirii.
Jucătoarea lider a Germaniei consideră că stilul de joc al Soranei Cîrstea o avantajează înaintea primului tur la Australian Open
Având în vedere că a câștigat singura confruntare directă cu Sorana Cîrstea, scor 6-3, 6-3, în primul tur de la Transylvania Open 2023, Eva Lys afirmă că modul de joc al româncei îi este favorabil:
„A fost un meci reușit pentru mine. Sunt convinsă că stilul ei de joc îmi convenește foarte bine. Am avut o stare bună”, a declarat jucătoarea în vârstă de 24 de ani, conform Flashscore. Sorana este cu 11 ani mai în vârstă decât Eva, aflată la sezonul său cu numărul 20 în circuitul profesionist.
Câștigătoarea meciului dintre Sorana Cîrstea și Eva Lys s-ar putea confrunta în turul doi la Australian Open cu japoneza Naomi Osaka (17 WTA). Fostul lider WTA începe turneul Australian împotriva croatei Antonia Ruzic (65 WTA).
Eva Lys a ajuns în optimile ediției anterioare, după ce a intrat ca lucky loser în calificări
Primul adversar al Soranei Cîrstea la Australian Open are o motivație suplimentară, fiind nevoită să apere un număr semnificativ de puncte în clasamentul mondial.
Nemțoaica și-a început ascensiunea în circuitul internațional de tenis chiar la Melbourne, când a intrat pe tabloul principal ca lucky loser, și a ajuns până în optimile de finală (scor 0-6, 1-6 cu Iga Swiatek):
„Desigur, acest gând persistă și generează o anumită presiune. Nu m-am uitat niciodată prea mult la puncte, iar când am făcut-o, am jucat cel mai bine”, a menționat Eva Lys.