După decenii în care „marginile” Sistemului Solar au reprezentat mai mult o ipoteză decât o cartografie precisă, NASA afirmă că se apropie de cea mai clară reprezentare de până acum. Sonda IMAP (Interstellar Mapping and Acceleration Probe) a atins punctul său operațional, situat într-un loc special din spațiu, de unde va „scană” heliosfera, regiunea extinsă de particule și câmp magnetic generată de vântul solar, care separă Sistemul Solar de mediul interstelar.
Importanța nu este exclusiv de natură științifică: forma și „elasticitatea” heliosferei depind de activitatea solară și de condițiile mediului interstelar din vecinătate. Aceasta influențează gradul de protecție împotriva radiației cosmice provenite din afara Sistemului Solar.
De ce o sondă situată aproape de Pământ poate analiza marginile Sistemului Solar
Deși poate părea contrar intuitiei, IMAP nu trebuie să zboare până la extrema Sistemului Solar pentru a-l studia. Sonda a fost plasată la punctul Lagrange 1 (L1), la aproximativ 1,5 milioane km distanță de Pământ spre Soare, într-o zonă în care atracția gravitațională a celor două corpuri se echilibrează optim pentru observări stabilizate, conform unui comunicat NASA. 
De aici, IMAP poate detecta particule denumite „atomi neutri energetici” (ENA), generate atunci când vântul solar interacționează cu particule din mediul interstelar, în regiunea unde heliosfera se întâlnește cu spațiul exterior, inclusiv heliopauza și zonele de șoc. Prin analiza ENA din toate direcțiile, sonda poate reconstrui o hartă tridimensională a frontierelor și a modurilor în care acestea evoluează în timp.
Ce se va întâmpla începând cu 1 februarie și de ce este relevant pentru „vremea spațială”
Operațiunea își începe oficial colectarea datelor științifice din 1 februarie, după o etapă de „comisionare” în care instrumentele au fost activate și calibrate. Echipa a raportat deja prime rezultate promițătoare („primele semnale”), inclusiv date consistente despre ENA pentru o gamă extinsă de energii, semn că „radiografia” promisă de IMAP va fi una detaliată și precisă.
Totodată, poziția din L1 îi permite sondei să observe Soarele fără obstacole și să contribuie la monitorizarea condițiilor spațiale, oferind avertizări cu zeci de minute înainte pentru evenimentele periculoase de radiație. În timp ce doar sondele Voyager 1 și Voyager 2 au trecut efectiv dincolo de heliopauză, IMAP are potențialul de a completa „povestea” lor cu o privire de ansamblu, nu doar cu măsurători izolate pe o singură traiectorie.
