Regimul microîntreprinderilor va fi modificat pentru a introduce o serie de facilități, prevede un proiect de lege pregătit de Guvern, conform sursei. Modificările fac parte din planul legislativ pentru revitalizarea economică, pregătit în prezent de către Guvern, fiind bazate pe un program economic lansat de PSD încă din toamna anului trecut.
Printre schimbările pregătite de Executiv se numără ajustări ale condițiilor de încadrare în regimul microîntreprinderilor, precum și prelungirea perioadei pentru îndeplinirea condiției de a avea un angajat, de la 30 la 90 de zile pentru societățile nou-înființate, precum și recalcularea veniturilor pentru includerea în regimul micro. De asemenea, se va permite revenirea la regimul de microîntreprindere dacă sunt îndeplinite condițiile. Proiectul legislativ se află în fază de elaborare și poate suferi modificări. Se așteaptă ca proiectul să fie făcut public prin procedura de transparență în cursul zilei de astăzi.
Modificări la regimul microîntreprinderilor – se vizează inclusiv condiția de a avea un angajat, perioadă care va fi extinsă la 90 de zile, recalcularea veniturilor și posibilitatea revenirii la statutul de microîntreprindere.
Noile modificări anticipate pentru regimul microîntreprinderilor
- Extinderea perioadei pentru angajarea unui salariat: de la 30 la 90 de zile pentru societățile nou-înființate, iar dacă contractul de muncă încetează, termenul pentru angajarea unui nou salariat rămâne de 30 de zile.
- Reformularea modalității de calcul a bazei impozabile: plafonul de 100.000 de euro pentru microîntreprinderi va fi definit ca cifra de afaceri, în conformitate cu reglementările contabile, menținând componentele actuale ale bazei impozabile.
- Reintroducerea posibilității de revenire la regimul de microîntreprindere: la începutul anului calendaristic, dacă ulterior sunt îndeplinite condițiile, chiar dacă entitatea a mai avut acest statut în anii anteriori și a trecut ulterior la plata impozitului pe profit.
- Permisiunea suspendării multiple a contractului individual de muncă din cauza concediului medical pe parcursul anului, fără a depăși cumulativ 30 de zile, pentru a permite continuarea aplicării regimului de microîntreprindere.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
- Organizația susține reformarea administrativă numai în complement cu măsuri de revitalizare economică: „Este indispensabilă în contextul măsurilor de austeritate”
- Ce include planul de relansare economică, negociat împreună cu reforma administrației, detalii din etapele echipei de lucru