Ministerul Culturii reglementează arta și o supune evidenței oficiale.
Apariția recentă a normelor privind „Organizarea unitară și monitorizarea timpului de muncă” în instituțiile publice de spectacole și concerte a stârnit ironii și reacții vehemente din partea comunității artistice.
Din punct de vedere administrativ, documentul are ca scop standardizarea evidenței muncii și alinierea activităților artistice cu normele generale ale legislației muncii, însă, „pe teren”, această inițiativă este percepută ca o negare a specificului creației, o încercare de a limita actul artistic într-un tipar incompatibil cu natura sa. 
Muzicienii să depună jurământ cu mâna pe inimă că au exersat acasă!
Inițiativa de birocratizare a artei a fost propusă de Curtea de Conturi în 2023, când această instituție a elaborat un document ce impune monitorizarea timpului de lucru pentru personalul artistic și tehnic: repetiții, spectacole și activitatea „invizibilă”, precum memorarea textelor sau exersarea muzicienilor pentru concerte.
Documentul Ministerului Culturii promovează o trasabilitate a procesului artistic, care, dacă excludem partea birocratică, devine chiar comică.
Creativitatea însăși este programată în intervale fixe, în concordanță cu Legislația Muncii, fiind atent monitorizată și controlată, asemănător unui roman distopic.
După valul de ironii, Ministerul Culturii precizează că această reglementare se aplică doar instituțiilor subordonate primăriilor sau consiliilor județene, iar programul de muncă poate varia, atâta timp cât se menține limita de 40 de ore săptămânal și 160 de ore lunar.
Artiștii trebuie să declare „pe propria răspundere” că au respectat orele legale de muncă.
„Alifantis de la tâmplărie!”
Chiar și cu precizările Ministerului, documentul reflectă o mentalitate de control și contabilizare care echivalează creația artistică cu activitatea într-un flux de lucru standardizat.
Reacțiile artiștilor. Nicu Alifantis: „Hai, măi, Demeter, mama ei a dracului de politică!”
Nicu Alifantis se manifestă amuzat, dar și surprins de faptul că ministrul Culturii, András Demeter, actor și regizor, nu a înțeles încă că arta nu poate fi reglementată prin norme.
„Doamne, cât m-am amuzat aflând că, de acum înainte, în teatru trebuie să lucrezi 8 ore pe zi. E de râs, dar și de plâns. Niciodată în teatru nu s-a muncit standardizat, 8 ore, chiar și atunci când m-am angajat în 1979 ca tâmplar la Teatrul Mic, din cauza lipsei de alternative, nu a fost nevoie să petrec 8 ore zilnic în atelierul de tâmplărie. Surprinde faptul că domnul Demeter, actor și regizor, nu știe că în artă munca nu are o durată fixă. Oare nu realizează câte ore se depun pentru un rol sau pentru punerea în scenă a unui spectacol de calitate? Hai, măi Demeter, mama ei a dracului de politică!”, a declarat Alifantis pe contul său de socializare.
„Unu’ Alifantis de la tâmplărie!”, a adăugat muzicianul.
Lia Bugnar consideră măsura Ministerului Culturii, care pare a fi o prelungire a politicilor nefondate ale administrației Bolojan, ca fiind în concordanță cu idei totalitare.
„Fraza „Wenn ich Kultur höre… entsichere ich meinen Browning!” (în traducere: „Când aud de cultură îmi vine să trag cu pistolul!”), atribuită lui Göring sau Goebbels, i se potrivește perfect lui Ilie Bolojan (deși, de fapt, este o replică din piesa Schlageter, de Hanns Johst, scrisă de un nazist).”
Deși pretinde că este un cititor avid, răsfoind cărți în librării și la târguri de profil sau recomandând cărți în limba engleză, limbă pe care nu o cunoaște, Ilie Bolojan poartă o antipatie profundă față de cultură și oameni.
Actrița remarcă disprețul premierului pentru cultură și „limba sa limitată” și evidențiază obediența ministrului Culturii, „un politician risipit, dispus să-i facă pe plac șefului, indiferent de consecințe. András Demeter, actor și regizor, reprezintă, de fapt, un exemplu rar de nereușită politică a UDMR”, scrie ea.
„Înghesuim cultura în hale de producție”
„Ideea ministrului András Demeter, care, cel mai probabil, i-a provocat lui Ilie Bolojan cel puțin două orgasme mici, dar intense, este ca artistii, muzicienii, interpreții, balerinii, regizorii și personalul tehnic din instituțiile de spectacole și concerte să urmeze un program zilnic de 8 ore, cu un total de 40 de ore pe săptămână, cu evidență oficială a performanțelor și taletului lor.”
Se pare că domnul ministru a uitat că și Charlie Chaplin, oricât de geniu, a muncit la banda de asamblare și și-a pontat prezența. Era un film artistic, „Momente de neatenție”, nu un documentar.
Cultura nu mai este lăsată liberă, ci compactată în hale de producție, unde artiștii trebuie să-și puncteze talentul și realizările artistice. (…) Domnilor Bolojan și Demeter, fiți consecvenți până la capăt: dacă tot vorbiți de cultură, atunci chiar trebuie să eliminați toate personalitățile inutile!”
„Normarea actului artistic duce la mediocritate și apus cultural”
Această tendință de subordonare a artei a fost observată și de Oana Pellea, care a comentat ridicolul măsurii Ministerului Culturii citând un pasaj din Eugene Ionesco, din 1972.
Artistul, conform lui Ionesco, nu este un simplu executant, ci un creator de lumi, un contestatar al ordinii existente, iar rolul statului și al funcționarilor este să asigure independența artistică, nu să o controleze.
Este clar că, din această perspectivă, normarea strictă a activităților artistice riscă să determine mediocritate, sufocare și dispariție culturală, așa cum avertiza Ionesco.
„Ce reprezintă, de fapt, un artist? Creatorul sau inventatorul unui univers nou, descoperitorul surselor; datoria lui este să pună la îndoială organizarea societății, cultura și civilizația”, afirmă dramaturgul într-un editorial din le Monde, citat și de Oana Pellea.
