La aproape cincizeci de ani după ce sondele Viking au explorat Marte, o teorie veche reapare cu forță: dacă, de fapt, oamenii au descoperit deja viața extraterestră în 1976, dar au interpretat greșit datele obținute? O cercetare recentă publicată în publicația Astrobiology susține că unele rezultate din acea perioadă au fost categorisite excesiv drept fals pozitive sau contaminări, iar scenariul existenței microbiene pe Marte merită reevaluat, nu închis.
Povestea are o notă amară de ironie. Dacă această ipoteză este corectă, primul contact cu forme de viață extraterestră nu a reprezentat o descoperire triumfătoare, ci o întâlnire efemeră urmată de experimente care ar fi putut distruge aceste organisme, chiar în încercarea de a le detecta. Cercetătorii nu susțin că au demonstrat definitiv existența vieții pe Marte, însă afirmă că există suficiente ambiguități și noi indicii pentru a necesita o dezbatere serioasă, pe care comunitatea științifică ar fi trebuit s-o inițieze deja în anii ’70.
Ce au descoperit sondele Viking în 1976 și de ce rămâne un mister
Misiunile Viking 1 și Viking 2 au fost primele care au transmis imagini de pe suprafața marțiană și au realizat teste biologice directe pe sol, cu scopul explicit de a identifica semne de viață. În esență, dispozitivele au verificat dacă solul marțian răspunde ca un mediu viu atunci când primește apă și nutrienți, prin schimburi de gaze asemănătoare metabolismului microbian. 
Rezultatele au fost surprinzătoare. Unele experimente nu au indicat nimic semnificativ, însă unul dintre teste a generat un semnal ce a captat interesul cercetătorilor: după adăugarea de nutrienți marcați radioactiv, a fost detectată eliberarea unui gaz compatibil cu 14CO2, un indiciu care, în cadrul experimentului, putea indica consumul nutrienților de către microorganisme. În același timp, au fost observate eliberări de oxigen și schimburi de dioxid de carbon când solul a fost umezit, însă comunitatea științifică nu a ajuns la un consens definitiv asupra explicației acestor fenomene, notează publicația Science.
De ce unii specialiști consideră astăzi că datele au fost interpretate eronat
Atunci, o parte din cercetători au fost precauți, în timp ce alții au tras rapid concluzia: dacă nu există compuși organici, atunci nu poate fi vorba de viață. În anii următori, însă, interpretările au devenit mai complicate. Viking detectase compuși organici clorurați, însă aceștia au fost mult timp considerați contaminanți de pe Pământ sau produși secundar, fără legătură directă cu viața.
Cercetătorii din noul studiu susțin că această concluzie a fost prematur formulată. Ulterior, alte misiuni au identificat pe Marte perclorați, compuși care pot modifica chimia solului și pot duce la distrugerea moleculelor organice în timpul încălzirii în procesul de analiză. Astfel, ceea ce, în 1976, părea o dovadă împotriva prezenței organice, ar putea fi în lumina noilor descoperiri compatibil cu existența moleculelor organice, alterate însă de procedura de testare.
Ipoteza BARSOOM și scenariul în care experimentul a ucis microbul
Studiul propune un model teoretic, ca punct de plecare pentru discuții, despre potențiala existență a vieții microbiene într-un mediu extrem de dificil precum Marte. Autorii sugerează o posibilă categorie de microorganisme adaptate la o existență semi adormită, care se „trezesc” doar atunci când există suficientă umiditate și o temperatură favorabilă. În acest context, microbul ar putea folosi strategii de supraviețuire diferite față de cele de pe Pământ, inclusiv utilizând resurse stocate.
Așa apare și ipoteza dramatică: dacă microbiți martieni ar fi extrem de sensibili la excesul de apă, atunci chiar procedura Viking ar putea fi distructivă. Experimentele au adăugat apă și nutrienți pentru a hrăni posibilele forme de viață. Însă, dacă microbii erau adaptați la condiții foarte uscate, un aport brusc de apă le-ar fi putut provoca un șoc osmotic sau un dezechilibru intern. Acest scenariu explică de ce semnalul inițial a fost detectat, însă injecțiile ulterioare de nutrienți nu au mai generat un răspuns mai intens, așa cum se anticipa.
De ce discuția are importanță și astăzi, nu doar ca fapte arhivistice
Chiar dacă această ipoteză rămâne controversată, implicațiile nu sunt doar legate de mândria științifică. Dacă există posibilitatea, oricât de mică, ca Marte să găzduiască organisme microbiene, modul în care testăm solul, sterilizăm echipamentele și planificăm misiunile devine o problemă de protecție planetară. Nu dorim să „contaminăm” Marte cu microbi de pe Pământ și nici să aducem înapoi pe Terra ceva ce nu înțelegem complet.
În plus, această dezbatere reflectă modul în care știința evoluează în timp. Datele vechi nu dispar, ci își schimbă contextul. Pe măsură ce apar noi descoperiri despre chimia marțiană, despre compuși precum perclorații sau despre molecule organice identificate în alte regiuni, rezultatele din misiunea Viking pot fi interpretate diferit. Iar lecția principală rămâne că, în căutarea vieții extraterestre, un rezultat „neclar” nu trebuie considerat un eșec, ci începutul unei întrebări mai profunde.
