Prințul de Wales, William, a solicitat, în urmă cu șapte ani, excluderea lui Andrew Mountbatten-Windsor din familia regală „înainte ca situația să se agraveze”, după ce fostul prinț a acordat un interviu postului BBC în 2019, despre legăturile sale cu Jeffrey Epstein, conform unei noi biografii.
Informațiile revelate într-o biografie, „William și Catherine: Noua etapă a monarhiei: Povestea din spatele cortinei”, scrisă de editorul regal al ziarului The Mirror, indică faptul că William l-a perceput pe Andrew ca pe o amenințare semnificativă la adresa continuității familiei regale, în contextul detaliilor despre relația lui Andrew cu infractorul sexual Jeffrey Epstein.
O sursă regală citată în carte a afirmat că „Prințul de Wales era sigur că întregul incident nu va fi uitat niciodată și, în ciuda opiniei celorlalți, nu exista niciun beneficii în a-l proteja pe Andrew”, relatează The Independent.
William a sfătuit pe Charles și pe regina Elisabeta a II-a să ia măsuri
La acea vreme, după interviul acordat de Andrew pentru BBC, William l-a încurajat pe Charles și pe Regina Elisabeta a II-a, care susțineau protejarea lui, să acționeze. Însă, această solicitare a generat o reacție furioasă din partea tatălui său, care „l-a sancționat”, conform biografiei.
„Perspectiva lui era foarte clară: Andrew nu trebuie să se apropie niciodată de familie, nici prin asociere, nici la evenimentele de familie, nicăieri”, afirmă o sursă regală citată în carte.
„Nu a fost niciodată prea încântat de unchiul său și a dorit să dispară din peisaj imediat, pentru a preveni o agravare a situației. Opinia lui William era că el [Andrew] și-a creat singur problemele, astfel încât ar trebui să fie lăsat să se descurce singur, departe de familie”, declară o altă sursă regală, menționată în biografie.
În cele mai recente documente divulgate, Andrew este acuzat că ar fi transmis lui Epstein rapoarte confidențiale pe care le avea ca reprezentant comercial al Regatului Unit. Aceste dezvăluiri i-au adus pierderea tuturor titlurilor regale, inclusiv cel de duce de York.