Un grav accident rutier a avut loc marți seara, la ora 18:40, în localitatea Căciulești, comuna Girov, județul Neamț. Incidentul a fost semnalat la 112, iar la fața locului s-au deplasat echipaje de la Detașamentul de Pompieri Piatra-Neamț, Serviciul de Ambulanță Județean și Inspectoratul de Poliție Județean.
Accidentul a implicat două autoturisme, inclusiv o mașină a Poliției Române. În cele două autovehicule se aflau șase persoane. În urma impactului puternic, autospeciala Poliției s-a răsturnat. Două persoane au rămas blocate, iar altele patru s-au autoeliberat, neavând nevoie de asistență medicală.
Un echipaj SMURD, aflat în zonă, a intervenit prompt și a eliberat una dintre victime, un tânăr de 18 ani, care a fost preluat de un echipaj SAJ. A doua victimă, un bărbat de 45 de ani, a fost scoasă de pompieri cu echipamente speciale. Acesta a rămas conștient și cooperant, fiind preluat de un echipaj SMURD cu medic.
Ambele victime au fost transportate la Spitalul Județean din Piatra-Neamț pentru investigații medicale și tratament.
Pompierii au asigurat măsuri de siguranță împotriva incendiilor și au curățat carosabilul de resturile rezultate din accident.
Poliția a demarat o anchetă pentru a stabili cauzele evenimentului.