Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, consideră măsura majorării cotei generale de TVA la 21% o decizie „acceptabilă” și își manifestă încrederea în rezultatul evaluării Fitch din luna august.
„Comisia Europeană apreciază creșterea la 21% ca un demers justificat, ținând cont de lipsa de încredere acumulată. Negocierile cu instituțiile europene s-au desfășurat cu mult timp înainte. Opțiunile lor, comunicate oficial în 2 iulie, au fost clare, referindu-se la impactul bugetar, dar și la ponderea în PIB a diferitelor măsuri pe care le consideran valide. După preluarea portofoliului, am verificat în mod direct acceptabilitatea acestor variante”, declară Nazare.
În privința evaluării Fitch, ministrul Finanțelor se declară „încrezător”.
„Experții agențiilor de rating, inclusiv Fitch, analizează în prezent acțiunile noastre. Publicarea evaluării este programată pentru ziua de 15 august. Sunt optimist că, având validarea Comisiei în săptămâna viitoare, vom menține ratingul acordat de Fitch”, adaugă oficialul.
Foto: Alexandru Dobre/ Mediafax