Județul Suceava primește un nou ajutor financiar din partea altor administrații locale din țară, ca urmare a inundațiilor care au afectat sever localitățile din zona Broșteni. După ce Consiliul Județean Galați a acordat deja 1.000.000 de lei pentru reabilitare, alte trei consilii județene s-au alăturat eforturilor de sprijin.
Astfel, Consiliul Județean Timiș va trimite 1.000.000 de lei, Bacău – 800.000 de lei, iar Vâlcea – 200.000 de lei. Totalul alocărilor pentru ajutorul acordat județului Suceava ajunge la 3 milioane de lei.
„În momentele dificile, solidaritatea românească este remarcabilă. Am primit numeroase solicitări în ultimele 24 de ore de la locuitori din județ și din țară, toți dornici să ajute”, a transmis Șoldan.
Acesta a mai precizat că mai mulți primari din țară pregătesc deja transporturi cu materiale de construcție, care vor sosî în Broșteni în următoarele zile. El declară că orașul se va transforma „în cel mai important loc de reconstrucție al țării, un simbol al solidarității românești”.