Ucraina va iniția, toamna acestui an, lucrări provizorii de reparație la noul sistem de protecție al centralei nucleare de la Cernobîl, grav afectat de un atac cu o dronă rusească la data de 14 februarie. Anunțul a fost făcut de Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), care susține proiectul în urma unui acord semnat în iulie la Roma, în cadrul Conferinței pentru Reconstrucția Ucrainei.
Lucrările preconizate nu pot demară până când autoritatea națională de reglementare nucleară din Ucraina (SNRIU) nu finalizează evaluarea tehnică și nu confirmă că procedurile propuse respectă toate standardele de siguranță nucleară: „Echipa AIEA a fost informată că reglementatorul nuclear ucrainean analizează documentația legată de reparații”, a transmis agenția într-un comunicat publicat miercuri.
Reparații urgente la structura care protejează reactorul afectat în 1986
Echipele de specialişti ucraineni efectuează reparații urgente la noul sistem de protecție amplasat deasupra structurii Shelter, care acoperă reactorul 4, distrus în 1986, a precizat directorul general al AIEA, Rafael Mariano Grossi. Oficialul a explicat că „restaurarea completă va necesita ani de zile, dar fiecare etapă va respecta standardele maxime de siguranță pentru mediu și personal”.
Atacul cu o dronă rusească a perforat învelișul exterior și cel interior al structurii de izolare, provocând o gaură de aproximativ șase metri în diametru. Deși nivelurile de radiații au rămas în limite normale, experții avertizează că integritatea structurii trebuie restabilită rapid pentru a preveni riscuri pe termen lung.
Asistență financiară și tehnică internațională pentru Cernobîl
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Întreprinderea de Stat Specializată Cernobîl NPP au semnat, la 1 iulie, al cincilea acord de grant, pentru analiza pagubelor și stabilirea planurilor de reparații provizorii ale învelișului și membranei de etanșare. Costurile lucrărilor de urgență se estimează la peste 100 de milioane de euro.
Franța a anunțat o contribuție de 10 milioane de euro la Fondul Internațional de Cooperare pentru Cernobîl, gestionat de BERD, iar echipe de experți din Norvegia și alte țări partenere au evaluat pagubele și progresul lucrărilor de reparație.
Specialiştii estimează că, chiar şi cu finanțarea necesară, reconstrucția completă a sistemului de protecție va dura mai mulți ani. „În acest proces, obiectivul nostru principal rămâne protecția mediului și siguranța oamenilor”, au precizat oficialii AIEA.