Sportiva constănțeană Simona Halep a atins un nivel impresionant de avere din cariera sa tenisistică, plasându-se pe locul patru în topul milionarilor WTA.
Simona Halep și-a încheiat oficial cariera profesionistă la începutul anului, după un meci pierdut la Transylvania Open.
Câștigurile din tenis ale Simonei Halep
Fosta lideră WTA, Simona Halep, care a decis să încheie cariera profesionistă la începutul anului, a adunat o sumă considerabilă de bani. Se situează pe locul patru în clasamentul milionarilor din circuit, depășită doar de Serena Williams, Venus Williams și Iga Swiatek. Pe poziția cinci se află Maria Sharapova.
Datele arată că, doar din tenis, Simona Halep a acumulat 40.236.618 de dolari.
Serena Williams, liderul clasamentului, a înregistrat câștiguri de peste 94 de milioane de dolari.
Clasament câștiguri WTA
1. Serena Williams – 94.816.730 USD
2. Venus Williams – 42.673.594 USD
3. Iga Swiatek – 40.596.773 USD
4. Simona Halep – 40.236.618 USD
5. Maria Sharapova – 38.777.962 USD
Printre cele mai fruntașe jucătoare, în top 10 se mai regăsesc: Victoria Azarenka (38.637.495 USD), Petra Kvitova (37.543.615 USD), Aryna Sabalenka (37.133.342 USD), Caroline Wozniacki (36.441.868 USD) și Angelique Kerber (32.519.180 USD).
Urmașii Simonei Halep
Fosta lideră WTA își exprimă speranța că România va avea curând o nouă sportivă la fel de talentată. Ea subliniază importanța muncii și dedicării pentru a obține rezultate remarcabile. Simona afirmă că, deși îi lipsește tenisul, este mulțumită de actuala perioadă de odihnă.
Simona Halep declară: „Sperăm cât mai curând! Depinde de fiecare sportiv. Este important munca, seriozitatea și dedicarea totală acestui sport. Eu nu mai sunt în formă, nu mă mai antrenez. Tenisul nu se uită și nu îl voi uita niciodată. Îmi lipsește, dar sunt și foarte bine fără el. Sunt acum într-o perioadă de relaxare completă.”