Secretarul Trezoreriei Statelor Unite a anunțat un acord preliminar privind operațiunile TikTok în SUA, iar președintele Trump se va întâlni cu liderul chinez Xi Jinping pentru a finaliza acordul.
„Președintele Trump a avut un rol crucial în aceasta negociere, am purtat discuții cu el aseară, primind îndrumări specifice ce le-am comunicat omologilor chinezi”, a declarat Bessent luni la Madrid. „Fără sprijinul și presiunea sa, nu am fi putut finaliza tranzacția astăzi”.
În această săptămână, diplomați din China și SUA s-au întâlnit în Spania pentru a discuta despre comerț și alte aspecte.
„Acordul preliminar se referă la transferul proprietății TikTok către o entitate controlată de SUA”, a declarat Bessent pentru jurnaliști, fără a oferi alte detalii.
O înțelegere ar permite aplicației TikTok să își continue activitatea în Statele Unite, unde exista riscul de interzicere la data de 17 septembrie.
Bessent, conducând ultimele negocieri comerciale cu China, a menționat că TikTok este unul dintre subiectele discutate.
„Ne-am concentrat pe TikTok, asigurându-ne de un acord echitabil pentru partea chineză, respectând totodată preocupările de securitate națională ale SUA. Acesta este acordul la care am ajuns. Vrem de asemenea să oferim un mediu prosper pentru investițiile chineze în SUA, având prioritate siguranța națională a Statelor Unite.”, a declarat Bessent.
Bessent a afirmat că probabil vor mai fi negocieri în zilele următoare pentru a discuta chestiuni legate de comerț și politică economică.
De asemenea, cele două părți au discutat colaborarea în combaterea spălării banilor și reducerea traficului ilicit de fentanil.
Vicepremierul chinez He Lifeng nu a vorbit cu presa.
Spre finalul primului mandat, Trump a pledat pentru interzicerea TikTok, o măsură pe care nu a implementat-o, dar care a fost ulterior adoptată de administrația Biden.
Aparent, poziția lui Trump s-a modificat, considerând că aplicația ar fi contribuit la victoria sa la alegerile din 2024.
Luni, Trump a sugerat că un acord era aproape.
„Importanta întâlnire comercială dintre SUA și China din Europa a decurs foarte bine! Se va finaliza în curând. S-a ajuns la un acord și pentru o anumită companie, pe care tinerii o doreau cu ardoare. Vor fi foarte fericiți! Mă voi întâlni cu președintele Xi vineri.”, a afirmat Trump într-o postare.
Foto: Profimedia