Cupa Internațională Motiuashi de Judo, în ediția inaugurală, a reunit peste 750 de sportivi, cu vârste între 9 și 18 ani, din mai mult de 50 de cluburi sportive din România, precum și din Turcia și Republica Moldova.
Competiția s-a desfășurat sâmbătă la Sala Polivalentă din Complexul Sportiv Dinamo și a beneficiat de prezența unor personalități din lumea sportului românesc.
Printre cei prezenți s-au număratFlorin Bercean (președintele FR Judo), cel mai decorat antrenor de judo, profesorul Petre Moțiu, venit special din Statele Unite ale Americii, fost antrenor de judo în România în anii ’80.
El a pregătit o generație valorică de judoka și, în prezent, activează ca medic peste Ocean, precum și campioni olimpici, mondiali și europeni: Doina Melinte, Anișoara Cușmir, Laura Badea, Andreea Chițu, care au felicitat și au premiat tinerii judoka pentru rezultatele lor și pentru spiritul sportiv demonstrat pe tatami.
Participanții au primit diplome și medalii de participare din partea organizatorilor, iar sportivii clasați pe podiumurile I, II și III au fost recompensați cu trofee, medalii și diplome.
Organizatorii au declarat intenția de a transforma Cupa Internațională Motiuashi într-o tradiție anuală, apreciată de comunitatea judoului românesc și internațional, având scopul de a promova valorile judoului și de a susține creșterea tinerilor sportivi.
Primele opinii ale Violetei Beclea Szekely
„Sunt peste 700 de copii participanți. Nu anticipam acest număr, fiind prima ediție, și am fost surprinși, dar ne bucurăm. Au participat copii din Turcia și din Republica Moldova. Probabil această competiție a fost foarte bine promovată și a ajuns și pe plan internațional.
Mă bucur de valorile promovate în sport și recunosc că principiile din judou sunt de fapt apropiate de cele din atletism. Nu există diferențe semnificative între cele două discipline sportive. Dorim să consolidăm această competiție ca o tradiție de amploare și recunoscută internațional, apreciată pentru valoare.
Și în această direcție, vom continua să organizăm această activitate în sală, până la atingerea unei tradiții solide”, a declarat Violeta Beclea Szekely pentru publicația ProSport.