Ministrul David a afirmat marți, la Digi24, că prioritatea sa pe termen scurt este includerea măsurii de majorare a plății cu ora pentru cadrele didactice în bugetul anului viitor, „în funcție de indicatorii fiscal-bugetari pe care îi vom avea”.
„În procesul de elaborare a bugetului pentru anul viitor, vom analiza momentul oportun pentru creșterea ratei de plată pe oră – n.r. – și în funcție de condițiile fiscale și bugetare disponibile. Nu pot preciza exact din ce lună și cum va fi implementată, dar este una dintre principalele măsuri pe care intenționez să le includ în bugetul pentru anul următor, dialogul fiind programat să înceapă spre sfârșitul lunii noiembrie sau începutul lunii decembrie”, a declarat ministrul David.
El a adăugat că în prezent, media plății pe oră pentru profesori se situează între 30 și 40 de lei și a evidențiat că „această sumă trebuie să fie majorată. Nu la nivelul anterior, dar trebuie ajustată în context educațional. Nu pot preciza exact suma în acest moment”.
De asemenea, ca urmare a măsurilor fiscale-bugetare care au avut impact asupra sectorului educațional, în prezent, „valoarea netă pentru plata cu ora cea mai mică este de 24 de lei”, în timp ce „pentru profesorii cu experiență, cu gradul I și celelalte, suma este mai mare”, a explicat el.
Începând cu 1 septembrie 2025, cadrele didactice din învățământul preuniversitar care predau pe bază de plată cu oră suplimentară vor fi remunerate mai puțin decât anterior. În prezent, plata pe oră se stabilește prin raportarea salariului brut lunar la numărul mediu de ore de lucru pe lună, aprobat anual de Guvern, și nu la numărul de ore de predare dintr-o lună, cum era anterior.