În prezent, există dezbateri intense privind majorarea salariului de bază minim pe economie. Au exprimat opinii atât reprezentanți ai mediului de afaceri, cât și lideri sindicali sau oficiali politici. De exemplu, mediul patronal al întreprinderilor mici și mijlocii a declarat clar că se opune creșterii salariului minim în anul 2026. În același timp, sindicatele fac presiuni pentru majorarea salariului de bază minim, iar opinia politicienilor variază considerabil.
Din păcate, argumentele în favoarea creșterii salariului minim au fost adesea modificate sau chiar fabricate. Au făcut referire la directiva europeană privind salariile minime adecvate, ceea ce este corect în principiu, însă interpretarea a fost eronată intenționat. A fost afirmat chiar că România ar fi supusă unei proceduri de infringement de către Comisia Europeană dacă nu va majora salariul minimal, ceea ce reprezintă o informație falsă.
Susținătorii creșterii salariului minim au argumentat că raportul dintre salariul brut minimal și salariul median brut, care trebuie să fie de cel puțin 60%, respectiv 50% din salariul mediu brut, justifică această măsură. Calculurile rapide indică faptul că salariul minim este de aproximativ 4.050 de lei, în timp ce salariul mediu brut pentru luna august era de circa 9.000 de lei. Astfel, s-a concluzionat că este necesară o creștere a salariului de bază minim. 
Aceste afirmații sunt însă greșite din cel puțin trei motive. În primul rând, directiva europeană nu impune valorile de referință precum salariul mediu sau median, ci menționează doar că „se pot utiliza” astfel de indicatori, fără a impune o obligație pentru statele membre.
În al doilea rând, directiva europeană, mult invocată în România, stabilește criterii naționale care trebuie să includă „cel puțin următoarele elemente”: puterea de cumpărare a salariului minim, nivelul general al salariilor și distribuția lor, rata de creștere salarială și evoluția productivității muncii pe termen lung. Așadar, decizia de a majora sau nu salariul minim trebuie să se bazeze pe un set complex de indicatori, nu doar pe calculul aritmetic dintre salariul minim și salariul mediu.
În al treilea rând, spiritul și prevederile directivelor europene nu favorizează aplicarea unei formule mecanice, ci urmăresc crearea unui cadru de negociere între sindicate și patronate pentru stabilirea salariului minim. De asemenea, directiva prevede stabilirea unui organism consultativ care să furnizeze analize și date decidenților, pentru a asigura predictibilitate, iar rolul statului este de a facilita funcționarea sistemului, nu de a decide unilateral.
De remarcat este faptul că, dacă adepții creșterii salariului minim adesea prezintă indicatorii favorabili, ei ignoră complet o cerință fundamentală a directivei europene. Anume că România, împreună cu toate statele membre, ar fi trebuit să depună până la 1 octombrie a.c. un raport privind perioada 2021-2023. Însă, această analiză nu a fost publicată, deși era o cerință obligatorie.
În loc de aceasta, există o evaluare sumară, dar obiectivă, în raportul de țară publicat de Comisia Europeană în vara acestui an. Se menționează clar că, în anul precedent, creșterea salariilor a depășit rata inflației și productivitatea muncii. Astfel, salariile nominale au crescut cu 15%, față de o inflație de 5,6%. Presa sectorului public a consemnat o creștere salarială de 18,5%, iar bugetul salariilor a crescut cu 24%. În același timp, salariul de bază minim, despre care se discută intens, a înregistrat o creștere cumulată de aproape 33% în perioada 2023-2024, de la 3.000 de lei la începutul anului 2023 la 4.050 de lei la începutul acestui an. Aceste cifre explică reticența antreprenorilor români față de propunerea de majorare a salariului minim în anul 2026.
