O surpriză majoră la Turneul Campioanelor de la Riad (Arabia Saudită)! Liderul mondial Aryna Sabalenka a fost învinsă clar de Elena Rynakina (Kazahstan, poziția 6 WTA), scor 6-3, 7-6(0).
Elena Rybakina devine noua campioană la Turneul final, după o finală în care sportiva din Kazahstan a oferit o demonstrație de tenis în fața Arynei Sabalenka.
Rybakina a evoluat strategic și a destabilizat-o pe Sabalenka, deși bielorusa avea prima șansă. Meciul disputat sâmbătă seară a durat o oră și 48 de minute.
Elena Rybakina câștigă pentru prima dată la Turneul Campioanelor, după ce a produs surpriza în finala contra Arynei Sabalenka. Rybakina a avut o săptămână de succes și nu a pierdut niciun meci în faza grupelor, câștigând un premiu de 5,23 milioane de dolari.
De asemenea, datorită celor 1.500 de puncte obținute, Elena urcă o poziție în clasamentul WTA, pe locul 5. În schimb, Aryna Sabalenka își încheie sezonul ca lider mondial, în ciuda înfrângerii din finală.
Favorita principală a avut o prestație dezamăgitoare, nereușind să câștige nicio dată pe serviciul Elenei Rybakina, deși a avut cinci oportunități de break. În schimb, kazaha a concretizat o șansă de break din șase posibilități, scor final 6-3, 7-6(0).
Aryna Sabalenka, în lacrimi la ceremonia de premiere
Sabalenka nu și-a mai putut controla emoțiile la ceremonie și a izbucnit în lacrimi, însă a destins atmosfera cu o glumă: „Se pare că, pe măsură ce îmbătrânesc, devin mai sentimentală”, a spus Aryna.
Campioana Elena Rybakina a avut un discurs elegant: „Vreau să o felicit pe Aryna pentru că, pentru al doilea an consecutiv, încheie pe primul loc în clasamentul mondial. Sper să jucăm cât mai multe finale împreună! Mulțumesc și spectatorilor, a fost o atmosferă minunată.”
Mulțumesc tuturor celor implicați în organizare. Este un turneu remarcabil. Nu în ultimul rând, mulțumesc echipei mele, care mă susține mereu. De asemenea, mulțumesc președintelui Federației de Tenis din Kazahstan”, a spus Rybakina, care a primit, în ultimul moment, invitația la Turneul Campioanelor, profitând de faptul că rusoaica Mirra Andreeva nu a obținut viză pentru participare la Tokyo.