Consiliul Concurenței și Guvernul planifică o „raționalizare” a regulilor privind monitorizarea investitorilor străini, a anunțat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu. Astfel, autoritățile române se vor concentra doar pe operațiunile care pot reprezenta un risc pentru securitatea națională, în timp ce tranzacțiile de rutină pot fi aprobate mai rapid sau nu vor mai necesita aprobare.)
După trei ani de aplicare a unui regim tot mai riguros pentru verificarea investițiilor, care a transferat controlul de la SRI la Comisia pentru Evaluarea Investițiilor Străine Directe (CEISD), Consiliul Concurenței și Guvernul intenționează să relaxeze procedurile pentru investițiile străine strategice din România. În prezent, serviciile de informații precum SRI și SIE participă ca „ membri permanenți” și furnizează analize de risc pentru tranzacțiile din domenii sensibile, dar sistemul a devenit excesiv de birocratic. În ultimul an, au fost analizate aproximativ 500 de operațiuni, dintre care doar câteva ridicau semne de întrebare privind securitatea națională. Modelul actual de control a generat birocație excesivă, costuri mari și întârzieri pentru investițiile de rutină.
Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, afirmă că este necesar un mecanism pentru a diferenția operațiunile cu riscuri de securitate națională de cele fără astfel de probleme. Acesta a menționat că se lucrează la simplificarea procedurilor pentru înființarea de noi unități industriale în România și se pregătește un sistem pentru sectorul serviciilor.
„Împreună cu Guvernul, elaborăm o raționalizare, aș spune, a regulilor privind controlul investitorilor străini, care sunt, desigur, necesare în contextul actual geopolitic. Însă, după trei ani de aplicare a mecanismului, putem identifica variante pentru a-l face mai puțin intruziv. Anul trecut, am analizat circa 500 de operațiuni și doar câteva au ridicat probleme de securitate. Prin urmare, trebuie să creăm un mecanism care să ne permită să ne concentrăm doar pe acele operațiuni care prezintă riscuri de securitate națională, în timp ce cele de rutină pot fi trecute mai ușor sau chiar fără aprobare.”, a declarat Chirițoiu.
Falimentele din domeniul asigurărilor, în atenția Consiliului Concurenței
De asemenea, Bogdan Chirițoiu a anunțat că în curând va fi introdusă o nouă lege a asigurărilor RCA. Acesta a menționat că a colaborat de mai mulți ani cu Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) pentru a convinge autoritățile legislative și Executivul să actualizeze legislația RCA, pentru a preveni problemele recente care au impus intervenția statului.
„Împreună cu ASF, depunem eforturi pentru a convinge parlamentarii și Guvernul să îmbunătățească legislația RCA. Suntem aproape de a finaliza o legislație modernizată, menită să evite problemele recente din domeniu și intervențiile statului, precum plafonarea.”
RECOMANDAREA AUTORULUI:
Consiliul Concurenței analizează posibilitatea preluării NAPOLACT de către Bonafarm, în contextul preocupărilor legate de securitatea națională.
Președintele Consiliului Concurenței emite avertismente privind ofertele de energie electrică pentru consumatorii casnici: „Pune presiune asupra furnizorului tău”