Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, anunță verificări în toate benzinăriile din țară pentru a combate creșterea artificială a prețurilor la carburant. Oficialul afirmă că majorarea la 9 lei per litru de combustibil nu este justificată, după ce Statele Unite au extins până pe 13 decembrie perioada în care activele din afara Rusiei ale Lukoil pot fi achiziționate, pentru a evita sancțiunile.
Ministrul Energiei subliniază că Autoritatea pentru Protecția Consumatorilor și Consiliul Concurenței trebuie să efectueze verificări cu privire la prețurile carburanților, care au crescut fără justificare. În ultimele 20 de zile, litrul de motorină s-a majorat cu 44 de bani, iar cel de benzină, cu 25 de bani. Astfel, pentru un plin de motorină, șoferii trebuie să plătească aproximativ 400 de lei, cu 20 de lei mai mult față de luna trecută, în timp ce pentru un plin de benzină se plătește cu 11 lei mai mult.
„În prezent, nu există motive obiective pentru creșterea prețurilor la pompă cu 1 ban. Rafinăria Petrotel a fost închisă din 15 octombrie. Pentru a preveni speculațiile din partea unor agenți economici, care profită de această stare de fapt, am solicitat tuturor instituțiilor competente, în special Consiliul Concurenței și Autoritatea pentru Protecția Consumatorilor, să efectueze verificări privind modul în care aceste creșteri de prețuri au avut loc fără justificare clară”, declară Bogdan Ivan.
România trebuie să preia controlul activelor Lukoil pentru a preveni majorarea prețurilor
Statele Unite au aprobat vineri companiilor interesate să achiziționeze operațiunile internaționale ale Lukoil. Deși sancțiunile vor intra în vigoare pe 21 noiembrie, Departamentul Trezoreriei SUA a emis o licență care permite companiilor interesate să negocieze achiziția activelor Lukoil din afara Rusiei până pe 13 decembrie, conform Financial Times. Experții avertizează că majorările de preț pot deveni și mai accentuate dacă statul român nu va prelua controlul asupra activelor Lukoil în perioada următoare. Rafinăria Petrotel-Lukoil asigură în prezent 20% din consumul național de combustibil, iar o eventuală oprire ar putea crește prețurile la pompă cu până la 10%.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
Președintele Consiliului Concurenței, un mesaj pentru șoferi în contextul creșterii tarifelor: „Prețurile se vor ajusta în scurt timp”
După Ungaria, Bulgaria, Moldova și Kazahstan, România nu a luat încă nicio decizie privind derogările de la sancțiunile SUA pentru Lukoil.