Băluță a declarat că are două inițiative esențiale pe care le va implementa dacă va deveni primar al Capitalei.
Prima constă în identificarea și valorificarea tuturor apartamentelor deținute de AFI și R.A.P.P.S. în București, urmând să le pună la închiriere.
A doua măsură pe care intenționează să o aplice imediat este ca „marile companii de dezvoltare imobiliară să aloce o pătrățică din locuințele pe care le construiesc, un procent modic de 1%, 2%, 3%, asemenea altor capitale europene, pentru programul social cu chirie subvenționată”.
„De exemplu, dacă ai construit o sută de apartamente, să dedicate două sau trei pentru închiriere în această formă”, afirmă Daniel Băluță, vineri seara, la România TV.
Întrebat dacă va avea autoritatea de a impune această regulă dezvoltatorilor imobiliari, fiind companii private, Băluță a răspuns că „prin legislația locală a primăriei este posibil să se realizeze o astfel de decizie. Și nu există probleme în acest sens. Este o practică întâlnită și în alte capitale europene, precum Madridul, care este unul dintre cei mai mari proprietari de imobile”.