Diana Buzoianu: lupta contra tăierilor ilegale de arbori din spațiile verzi urbane și măsurile legislative necesare

diana-buzoianu:-taierile-ilegale-de-arbori-din-spatiile-verzi-urbane-trebuie-sa-devina-infractiuni diana-buzoianu:-taierile-ilegale-de-arbori-din-spatiile-verzi-urbane-trebuie-sa-devina-infractiuni
Diana Buzoianu: Tăierile ilegale de arbori din spațiile verzi urbane trebuie să devină infracțiuni

Proiectul de revizuire a Codului Silvic a fost elaborat pentru a răspunde numeroaselor situații în care legislația actuală nu a permis sancționarea corespunzătoare a intervențiilor abuzive asupra arborilor, în special în parcuri și spații verzi ale orașelor mari.

„Nu putem vorbi despre comunite sănătoase atât timp cât legislația permite, prin omisiune, distrugerea arborilor din parcuri și zone verzi. În cazurile precum cele din IOR, autoritățile s-au confruntat cu limitările legii în vigoare. Prin această Ordonanță vom putea remedia un gol legislativ și vom stabili clar că tăierea abuzivă a arborilor din spațiile verzi urbane reprezintă o infracțiune penală. Orașele au nevoie de protecție reală, nu doar declarativă”, a declarat ministrul mediului, apelor și pădurilor, Diana-Anda Buzoianu.

Decizia de a institui un regim penal survine în contextul unui fenomen în creștere.

Advertisement

Conform Ministerului Mediului, Bucureștiul a pierdut peste 500 de hectare de spații verzi în ultimele decenii, iar în Parcul IOR au fost defrișați ilegal peste 1.500 de arbori, situație în care autoritățile nu au putut aplica prevederile actuale ale Codului silvic, deoarece terenul era clasificat în categoria „curți construcții”.

„Cazurile recente, precum tăierea ilegală a 30 de arbori în Sectorul 6, sancționată contravențional cu 300.000 lei, evidențiază insuficiența instrumentelor actuale pentru a descuraja fenomenul. Proiectul prevede că tăierea, distrugerea sau degradarea fără drept a vegetației forestiere de pe spațiile verzi cu suprafață de peste 500 mp va constitui infracțiune, fiind pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, indiferent dacă terenul este în domeniul public sau privat, inclusiv pentru cele încadrate în categoria „curți construcții”. Astfel, vor putea fi tăiați doar arborii pentru care legislația permite explicit această acțiune. Această modificare elimină ambiguitățile legislative care au împiedicat până acum intervenția autorităților în cazurile cele mai grave de distrugere a arborilor”, transmite Ministerul Mediului, duminică, într-un comunicat de presă.

Potrivit notei de fundamentare, întărirea regimului sancționator este esențială pentru protejarea patrimoniului verde urban, reducerea efectelor de insulă de căldură, îmbunătățirea calității aerului și protejarea sănătății populației, având în vedere că Bucureștiul are doar 0,88 de arbori pe locuitor, valoare semnificativ sub recomandarea europeană de 3 copaci per locuitor.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul Abonare, confirmați că ați citit și sunteți de acord cu Politica noastră de confidențialitate și Termenii de utilizare
Advertisement