La un an de la aderarea României la Spațiul Schengen, trecerile la frontierele naționale sunt mai fluide, iar instituțiile statului utilizează metode moderne, eficiente și bine coordonate pentru îndeplinirea atribuțiilor, conform datelor furnizate de Ministerul Afacerilor Interne.
Timpul economisit și deplasările mai rapide, reducerea formalităților administrative, precum și predictibilitatea crescută pentru familii, persoanele care lucrează în străinătate, transportatori și mediul de business reprezintă doar câteva dintre avantajele evidențiate într-un material video publicat pe canalul oficial de comunicare.
„Analizele indică faptul că lipsa aderării totale la Spațiul Schengen a cauzat pierderi anuale de peste 2 miliarde de euro. Astfel, după integrare, beneficiile economice sunt considerabile.”
Participarea în Spațiul Schengen nu înseamnă absența regulilor, ci aplicarea eficientă a acestora prin controale punctuale, bazate pe evaluarea riscurilor și intervenții rapide în cazul identificării unor indicii de încălcare a legii.
De asemenea, au fost realizate investiții în infrastructură și tehnologii avansate: sisteme de detectare, scanere moderne, supraveghere inteligentă, sisteme de recunoaștere automată a numerelor de înmatriculare și aplicații informatice specializate.
„Un exemplu concret îl reprezintă aplicația EDAC, care convertește datele disponibile în alerte eficiente pentru intervenție. Aceste alerte pot ajuta la identificarea persoanelor urmărite, localizarea persoanelor dispărute sau recuperarea autovehiculelor. În esență, intervențiile devin mai rapide și mai precise, contribuind la creșterea siguranței comunităților și combaterea rețelelor infracționale.”
Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne menționează că s-a finalizat prima evaluare Schengen de după aderare, iar raportul final urmează să fie publicat oficial.
„Potrivit informațiilor comunicate și declarațiilor publice, România a fost apreciată pentru contribuția la protejarea frontierelor externe, iar evaluarea a fost calificată ca foarte bună. Unele rezultate operaționale au fost considerate remarcabile, iar anumite practica pot servi drept modele pentru aplicații pe scară europeană.”
RECOMANDAREA AUTORULUI:
Sistemul de Intrare/Ieșire utilizează acum date biometrice la frontierele din România pentru cetățenii din afara Uniunii Europene.
Controale la frontieră și verificări amănunțite ale coletelor trimise românilor din diaspora.