Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a respins, joi, proiectul de hotărâre care prevedea majorarea tarifelor pentru biletele Societății de Transport București (STB). Propunerea a primit 23 de voturi „pentru”, 22 de abțineri și 5 voturi „împotrivă”, astfel că nu a fost aprobată conform legislației în vigoare.
Pentru ajustarea tarifelor la transportul în comun au votat reprezentanții PNL, USR și REPER. În timp ce consilierii generali ai PSD și PUSL s-au abținut, fapt ce a influențat blocarea proiectului. O parte dintre membrii AUR au votat împotrivă, însă nu toți.
Inițiativa prevedea creșterea prețului unei călătorii metro de la 3 lei la 5 lei, precum și modificări la pachetele de călătorii și abonamente. Tarifele vizate includeau: 2 călătorii – 10 lei, 10 călătorii – 40 de lei, abonament 24 de ore – 14 lei și abonament lunar – 100 de lei.
Decizia CGMB amână, cel puțin pentru moment, intrarea în vigoare a noilor tarife pentru transportul de suprafață, în contextul în care autoritățile locale invocă presiuni financiare și creșterea costurilor de funcționare.
Tarifele propuse, conform proiectului dezbătut astăzi în CGMB:
- două călătorii metro/90 de minute – 10 lei
- zece călătorii metro/90 de minute – 40 de lei
- abonament metro/24 ore – 14 lei
- abonament metro/72 ore – 30 de lei
- abonament metro/7 zile – 45 de lei
- abonament metro/1 lună – 100 de lei
- abonament metro redus 50%/1 lună – 50 de lei
- abonament metro/6 luni – 500 de lei
- abonament metro/12 luni – 900 de lei
- tarif special pentru călătorii – supra-taxa – 200 de lei