Vizita oficială se desfășoară luni și marți și face parte din eforturile de intensificare a dialogului politic și de cooperare bilaterală între România și Regatul Unit, unul dintre cei mai importanți parteneri strategici ai țării noastre.
La Londra, ministrul român al afacerilor externe se va întâlni cu omologul său britanic, Yvette Cooper. Discuțiile, anunțate de Ministerul Afacerilor Externe, urmăresc consolidarea relațiilor dintre cele două state, colaborarea economică, sprijinul pentru Ucraina, precum și aspecte legate de securitatea regională și cea transatlantică.
Dialog diplomatic și comunitar
Agenda ministrului include și întâlniri cu reprezentanți ai grupului interparlamentar pentru România din Parlamentul britanic, pentru a discuta despre întărirea colaborării între legislatori din cele două țări.
Programul prevede, de asemenea, o întâlnire cu membri ai comunității românești din Londra, prilej pentru a discuta problemele și prioritățile românilor stabiliți în Regatul Unit.
Activități academice
Oana Țoiu va vizita Universitatea Oxford, unde funcționează Lectoratul de limba română susținut de Guvernul României, și va participa la o dezbatere la Colegiul Trinity despre politica externă, crizele contemporane și rolul României în consolidarea securității regionale.
La centrul de analiză britanic Chatham House, ministrul român va prezenta poziția României privind securitatea europeană, amenințările hibride și consolidarea capacității de reacție în regiune și la nivel transatlantic. Oana Țoiu va lua parte și la conferința „London: Capital, Infrastructure, and Energy Security”, organizată de Ambasada României din Londra.
MAE despre scopul vizitei
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, „vizita are ca scop întărirea relațiilor cu Regatul Unit și promovarea dialogului cu românii din diaspora”, iar deplasarea „reconfirmă angajamentul României pentru dialog, cooperare și parteneriate solide”.