- persoane în vârstă,
- locatari cu dizabilități,
Proiectul-pilot susține dezvoltarea unei linii de finanțare europene pentru perioada 2028-2034, astfel încât programul să poată fi extins la nivel național.
Care clădiri sunt eligibile pentru program
După modificările din comisii, legea se aplică tuturor condominiilor cu cel puțin trei niveluri supraterane, inclusiv celor din zone protejate.
Există și excepții:
- clădiri protejate sau în curs de protejare ca monumente istorice;
- imobile încadrate în clasele de risc seismic RsI și RsII, cu excepția celor existente în programe de consolidare.
Programul va fi implementat în două faze
Faza 1 – Proiect pilot
- Se vor instala lifturi în 100 de imobile,
- Lucrările trebuie finalizate în 18 luni de la adoptarea legii,
- Selecția se va face în ordine cronologică, în funcție de solicitările depuse la Ministerul Dezvoltării.
Faza 2 – Extindere națională
După etapa pilot, programa va fi extinsă pentru toate clădirile eligibile. Legea permite și soluții alternative pentru cazurile în care nu se poate monta un lift clasic, precum:
- scări mecanizate,
- platforme elevatoare,
- rampe speciale.
Modalitatea de stabilire a ordinii lucrărilor
Prioritatea va fi acordată scărilor din blocurile în care locuiește cel puțin o persoană: vârstnică, cu mobilitate redusă sau cu dizabilități locomotorii, care ocupă un etaj superior parterului.
Asociațiile de proprietari trebuie să depună solicitări către autoritățile locale, care vor realiza și documentația tehnică necesară.
Responsabilitatea pentru administrarea și întreținerea lifturilor
După instalare:
- Lifturile vor deveni proprietatea autorităților locale,
- Asociațiile de proprietari vor avea drept de utilizare,
- Toate cheltuielile de mentenanță, exploatare și verificare vor fi suportate de locatari, în condiții obișnuite.
Etapele următoare
Pentru a fi implementat, proiectul trebuie aprobat și de Camera Deputaților. Chiar dacă nu include încă sursa de finanțare, programul „Lift pentru viață” are potențialul de a deveni unul dintre cele mai importante inițiative naționale pentru confort și accesibilitate în clădirile vechi din România.