Franța se pregătește să interzică definitiv utilizarea telefoanelor inteligente în sistemul educațional, măsură ce va afecta toți elevii cu vârste cuprinse între 11 și 15 ani, în timpul orelor de curs, începând cu luna septembrie.
În efortul de a gestiona problemele generate de utilizarea excesivă a dispozitivelor mobile în interiorul școlilor, inclusiv în timpul activităților didactice, Ministerul Educației francez a implementat, din 2018, o serie de măsuri pentru limitarea accesului la smartphone-uri, creând un standard pentru întreaga Uniune Europeană. Conform unor surse, ministrul educației, Élisabeth Borne, dorește să protejeze elevii de efectele negative ale tehnologiei mobile, măcar pe parcursul programului școlar.
”Având în vedere efectele nedorite ale utilizării excesive a ecranelor, această măsură este crucială pentru bunăstarea și performanța elevilor noștri la școală”, a declarat Élisabeth Borne.
Începând cu toamna aceasta, elevii cu vârste cuprinse între 11 și 15 ani vor fi obligați să depoziteze telefoanele inteligente în dulapurile sau gențile personale, interzicându-se utilizarea acestora pe toată durata orelor de curs, inclusiv în pauze și în curtea școlii.
Noile reglementări au fost implementate pe baza experiențelor pozitive raportate de școlile gimnaziale franceze, care au observat o îmbunătățire a atenției și a comportamentului social al elevilor, precum și o participare mai activă la activități fizice, după introducerea măsurilor restrângătoare din 2018.
Un alt efect pozitiv a fost diminuarea incidentelor de intimidare, elevii fiind mai puțin tentați să utilizeze telefoanele în mod clandestin pentru a participa la discuții sau conflicte online, decizând să se concentreze asupra activităților școlare.
În ceea ce privește implementarea practică, școlile pot opta pentru dulapuri cu cheie sau alte soluții de depozitare sigilate, pentru a asigura respectarea interdicției. Costurile pentru implementarea soluțiilor securizate pot varia de la o unitate școlară la alta, putând ajunge la mii de euro pentru echipamentele necesare.
Aurelian Mihai
Îmi place să fiu informat despre cele mai noi tehnologii și gadgeturi. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi petrec timpul cu seriale științifico-fantastice, documentare sau explorând internetul în căutarea informațiilor care mă interesează. În weekend, mă găsești cu bicicleta în parc sau călătorind prin țară cu familia.