Guvernul britanic a interzis temporar introducerea brânzeturilor și produselor din carne din Uniunea Europeană, pentru a preveni răspândirea febrei aftoase.
De sâmbătă, călătorii care intră în Marea Britanie nu mai pot transporta mezeluri și brânză, inclusiv în sandvișuri, din cauza epidemiei de febră aftoasă din Europa.
Interdicția vizează carnea de porc, vită, miel, oaie, capră, vânat și produsele derivate (cum ar fi cârnații), precum și produsele lactate (unt, brânză, iaurt).
Restricțiile se aplică indiferent dacă produsele sunt ambalate sau achiziționate din magazinele aeroporturilor.
Produsele interzise vor fi confiscate și distruse, iar în cazuri severe, persoanele implicate riscă amenzi de până la 5.000 de lire sterline.
Această măsură vine după interdicții similare impuse pentru produse din Germania, Ungaria, Slovacia și Austria, contextul fiind o creștere a cazurilor de boală în aceste țări.
Restricțiile vizează persoanele care intră în Marea Britanie, dar nu se aplică pentru Irlanda de Nord, Jersey, Guernsey sau Insula Man.
Febra aftoasă este o boală virală extrem de contagioasă la animale, manifestându-se prin formațiuni veziculare în cavitatea bucală și sub copite, putând cauza probleme de mers și de hrană. Virusul nu prezintă risc pentru oameni, iar în prezent nu există cazuri de febră aftoasă în Marea Britanie.
Orice produs de origine animală, inclusiv carne și lactate, poate fi contaminat cu febră aftoasă.
Există îngrijorarea că produsele contaminate, chiar dacă destinate consumului uman, ar putea reprezenta un risc pentru animale dacă sunt aruncate într-un mod care le-ar permite să intre în contact cu animalele domestice sau sălbatice.
Uniunea Națională a Fermierilor susține măsurile autorităților
În 2001, o epidemie de febră aftoasă în Marea Britanie a dus la sacrificarea a milioane de animale. Deși cazurile confirmate au fost limitate, peste șase milioane de oi, bovine și porcine au fost sacrificate în urma acestei epidemii.
Ultimul focar major de febră aftoasă în Marea Britanie a avut loc în 2007, implicând doar câteva ferme într-o regiune limitată.
Tom Bradshaw, președintele Uniunii Naționale a Fermierilor (NFU), a declarat că guvernul a acționat rapid și că NFU salută prelungirea interdicției.
„Atât timp cât sursa febrei aftoase nu este localizată în unele părți ale Europei, controale mai stricte la frontieră sunt esențiale. Un plan interguvernamental de biosecuritate, susținut financiar, este absolut necesar și trebuie implementat permanent.”
Guild of Fine Food, care reprezintă comercianții independenți cu produse alimentare și băuturi, consideră că interdicția vizând produsele alimentare este o măsură excesivă, precizând că măsurile se aliniază cu restricțiile deja impuse întreprinderilor mici.
„Industria alimentară recunoaşte necesitatea protejării fermierilor și consideră că biosecuritatea este esențială”, a declarat John Farrand, directorul Guild of Fine Food.
Totuși, el a menţionat că birocraţia post-Brexit a creat dificultăţi semnificative pentru micii importatori şi exportatori.
Foto: Profimedia