Programul internațional de burse Change Maker, organizat de BMW Group în parteneriat cu școala de afaceri ESMT Berlin, continuă și în anul universitar 2025-2026. Ajuns la cea de-a patra ediție, programul de burse Change Maker se extinde în 2025 pentru a include mai multe programe academice și rămâne deschis pentru candidații din România, în contextul dezvoltării activității BMW Group în sectorul local IT.

Conform comunicatului oficial, programul oferă opt burse Change Maker: două pentru programul MBA full-time (cu admitere în ianuarie 2026), două pentru programe de masterat (admitere în octombrie 2025) și patru pentru programul Global Online MBA (admitere tot în octombrie 2025). Bursele sunt acordate după o selecție realizată de ESMT Berlin, criteriile concentrându-se pe pregătire în domenii precum matematică și tehnologie.

Burse Change Maker, și pentru candidații români

Programul de burse Change Maker continuă să includă candidați din România, odată cu extinderea activității BMW Group în sectorul tehnologic local, prin dezvoltarea centrului BMW TechWork din București. Inaugurat vara anului 2024, centrul IT avea, la începutul lunii aprilie, aproximativ 350 de angajați, cu obiectivul de a depăși 500 până la finalul anului 2025.

Advertisement

Solicitanții sunt limitați la cetățeni sau rezidenți permanenți din Germania, India, Portugalia, România, China, Statele Unite ale Americii și Africa de Sud, sau persoane cu statut de refugiat în Germania. Pentru programele de masterat și MBA full-time, candidații trebuie să aibă cel puțin 30 de ani până la data de 1 septembrie 2025.

Candidatul trebuie să răspundă la întrebarea: „BMW Group îşi propune să modeleze activ viitorul mobilităţii; ce aspect al unui viitor digital vă fascinează cel mai mult şi de ce?”, în cadrul procesului de selecție organizat de ESMT Berlin.

Potrivit Ilka Horstmeier, membru al Consiliului de Administrație al BMW AG, extinderea către mai multe programe evidențiază angajamentul companiei față de dezvoltarea liderilor în era digitală: „Inovațiile puternice necesită indivizi proactivi. Prin implicarea noastră în programele suplimentare ESMT, investm în viitorii lideri.”

Jörg Rocholl, președintele ESMT Berlin, a subliniat că programul de burse Change Maker sprijină ambiția instituției de a forma lideri cu competențe tehnice, capabili să contribuie la transformări economice și sociale de impact.

ESMT Berlin este o școală de afaceri privată, fondată de mai multe companii multinaționale, oferind programe de masterat, MBA și educație executivă. Instituția este acreditată internațional și cunoscută pentru orientarea spre leadership și inovație.

Detalii despre cerințele de eligibilitate și procedura de aplicare sunt disponibile pe site-ul oficial al ESMT Berlin.