Antreprenorul Elon Musk a criticat recent politicile fiscale ale președintelui SUA, Donald Trump. Aceasta este prima declarație publică de dezacord față de liderul pe care l-a susținut în campania electorală.
Într-un interviu acordat postului CBS News, Elon Musk și-a exprimat dezamăgirea față de planul fiscal propus de președintele american.
”Sunt dezamăgit de amploarea propunerilor de cheltuieli publice. Planul va crește deficitul bugetar, nu îl va reduce”, a declarat Elon Musk.
Experții estimează că deficitul bugetar ar crește cu aproximativ 600 de miliarde de dolari în următorul exercițiu financiar.
”Propunerea de lege afectează negativ activitatea Departamentului pentru Eficiență Guvernamentală”, a subliniat Elon Musk, referindu-se la instituția pe care o conduce.
Președintele SUA, Donald Trump, a salutat, miercuri, adoptarea proiectului fiscal de către Camera Reprezentanților. El a îndemnat Senatul să finalizeze rapid legislația pentru reducerea taxelor și atragerea de investiții.
”Proiectul prevede reduceri substanțiale de taxe, deduceri fiscale pentru vehiculele produse în SUA și măsuri sporite de securitate la graniță (…). Senatul trebuie să acționeze rapid pentru a aproba acest proiect și a-l trimite spre promulgare. Nu avem timp de pierdut”, a declarat Trump.
Proiectul, numit „Un proiect frumos și important”, extinde reducerile fiscale introduse în 2017. Acesta include și suplimentarea fondurilor pentru securitatea frontierelor, deportarea imigranților și priorități în domeniul securității naționale. De asemenea, include reduceri ale stimulentelor energetice ecologice și o majorare a plafonului datoriilor SUA cu 4.000 de miliarde de dolari.
În ciuda succesului în Camera Reprezentanților, președintele Trump se confruntă cu provocări în Senat, unde pot apărea dezacorduri în cadrul Partidului Republican.
Foto: Profimedia