Comisia Europeană a exprimat disponibilitatea de a participa la discuțiile solicitate de Europol și FBI pentru a stabili reguli privind accesul la datele utilizatorilor, inclusiv cele protejate prin criptare de ultimă generație.
Motivată de necesitatea de a se adapta la „un mediu de securitate schimbat și la un context geopolitic în continuă evoluție”, inițiativa ProtectEU, o strategie în faza de negociere, își propune să „reanalizeze abordarea securității interne” la nivel european prin reglementarea „accesului legal și eficient” la datele persoanelor suspectate, aflate în investigațiile organelor de aplicare a legii. Aceasta include „reconsiderarea strategiei de securitate internă”, inclusiv în ceea ce privește tehnologiile de criptare.
Printre obiectivele declarate se numără transformarea Europol într-un „organism operațional pentru a îmbunătăți susținerea acordată statelor membre”, comparabil cu FBI-ul american, având un rol „în investigarea cazurilor transfrontaliere, ample și complexe, care constituie o amenințare gravă pentru securitatea internă a Uniunii Europene”.
În tandem cu Europol, Comisia Europeană va „identifica și evalua soluții tehnologice care să permită accesul legal al organelor de aplicare a legii la datele criptate, păstrând în același timp securitatea cibernetică și drepturile fundamentale”.
Însă, găsirea unor astfel de soluții ridică întotdeauna controverse, întâmpinând o rezistență puternică din partea companiilor de tehnologie (ex. Apple), conștiente de funcționarea tehnologiilor de criptare, limitele lor și riscul semnificativ al slăbirii lor intenționate. Un exemplu îl reprezintă introducerea de „uși din spate”, care să permită accesul reprezentanților unor forțe de ordine, precum Europol, la comunicațiile protejate. Potrivit specialiștilor Apple, un astfel de mecanism ar compromite fundamental tehnologiile moderne de criptare, în timp ce un astfel de instrument, menit să faciliteze interceptarea autorizată, ar putea fi exploatat de hackeri, în favoarea grupurilor infracționale și a statelor adverse.
Dincolo de aspectele tehnice, subiecte precum apărarea, securitatea și reglementarea accesului la informații sensibile au fost întotdeauna considerate chestiuni de suveranitate națională, discutate de fiecare guvern în parte. Chiar dacă unele guverne sunt mai deschise decât altele la accesarea comunicațiilor private ale cetățenilor lor, disponibilitatea de a facilita accesul la astfel de informații în numele Uniunii Europene este redusă. ProtectEU solicită Comisiei Europene îmbunătățirea schimbului de informații prin Capacitatea unică de analiză a informațiilor (SIAC) a UE, o structură menitã pentru partajarea voluntară a informațiilor de către statele membre, cu o capacitate de analiză complet transparentă.
Conform unui raport trimis Comisiei Europene anul trecut de către fostul președinte al Finlandei, Sauli Niinistö, aranjamentul existent este „limitat de restricții instituționale, legale și politice”, ceea ce a împiedicat o abordare optimă a invaziei ruse în Ucraina.
Aurelian Mihai
Îmi place să fiu la curent cu cele mai noi tehnologii. Când nu scriu articole pentru Zona IT, îmi dedic timpul documentarelor, filmelor sau explorând internetul în căutarea informațiilor relevante. În weekend, mă poți găsi explorând natura cu bicicleta sau călătorind cu familia.