Noul Huawei MateBook Fold, un laptop pliabil de ultimă generație, se remarcă prin designul inovator, dar și prin caracteristici tehnice de excepție.
Ecranul OLED de 18 inch, în modul extins, oferă o suprafață cu aspect 4:3 și rezoluție înaltă (3.296×2.472 pixeli), ideală pentru documentație și multitasking. Tastatura fizică, detașabilă și fixată magnetic, poate fi utilizată ca un dispozitiv tradițional, pe masă.
În modul laptop, partea inferioară a ecranului pliabil poate funcționa ca o tastatură virtuală, în timp ce partea superioară are o diagonală echivalentă cu un ecran de 13 inch (2.472×1,648 pixeli, aspect 3:2). Utilizarea tastaturii fizice îmbunătățește experiența de utilizare, iar partea inferioară a ecranului poate fi folosită ca un monitor secundar.
MateBook Fold este primul dispozitiv Huawei ce integrează HarmonyOS 5 pe un laptop, un pas important în strategia companiei de a se dezvolta independent de furnizorii occidentali.
Huawei declară că peste 150 de aplicații pentru PC sunt compatibile cu HarmonyOS, peste 1.000 de aplicații sunt optimizate pentru ecosistem, și peste 2.000 sunt „accelerate”.
Ecranul OLED utilizează tehnologia LTPO pentru consum redus, poate atinge o luminozitate maximă de 1600 de niți în modul HDR și tehnologie PWM dimming la 1440Hz pentru eliminarea efectelor de pâlpâire la luminozitate redusă. Tehnologia de acoperire non-Newtonian fluid redu ce vizibilitatea amprentelor și facilitează curățarea.
Huawei MateBook Fold are o grosime de doar 7.3 mm când este deschis și 14.9 mm când este pliat. Greutatea de 1,16 kg este remarcabilă pentru dimensiunile mari și mecanismul de pliere.
Specificațiile includ 32 GB RAM, stocare SSD NVMe de 1TB sau 2TB, cameră frontală de 8MP, sistem audio cu 6 difuzoare, 4 microfoane, senzor de amprentă încorporat, Wi-Fi 6E, Bluetooth 5.2, două porturi USB-C. Acumulatorul cu tehnologie siliciu-carbon are o capacitate de 74.69Wh și suportă încărcare rapidă de 140W.
Tastatura fără fir are o grosime de 5 mm, cântărește 290 g și are o cursă de apăsare de 1,5 mm. Oferă autonomie de până la 24 de zile pe o singură încărcare.
MateBook Fold este disponibil în China, începând cu data de 6 iunie, în culorile Forging Shadow Black, Cloud Water Blue și Skyline White, cu prețuri cuprinse între 3330 și 3740 USD. Disponibilitatea pe piețele globale nu este încă confirmată, dar este posibilă lansarea în următoarele luni.
Aurelian Mihai
Sunt pasionat de tehnologie și gadgeturi inovatoare. Îmi place să urmăresc ultimele noutăți din domeniul IT, dar și să citesc documentare sau literatură SF. Când nu sunt ocupat cu scrierea de articole, mă bucur de timpul liber alături de familie sau practicând sporturi în aer liber.