Alianța pentru Unirea Românilor a anunțat joi, printr-un comunicat oficial, că a depus în Parlament proiectul legislativ pentru declararea anului 2026 ca „Anul Relațiilor între Statele Unite ale Americii și România”.
Inițiativa partidului vine în contextul sărbătoririi a 250 de ani de la adoptarea Declarației de Independență a Statelor Unite ale Americii.
Potrivit reprezentanților AUR, proiectul are ca scop celebrarea la nivel național a unui an special dedicat întăririi parteneriatului strategic dintre România și SUA.
În comunicat se menționează că inițiativa partidului se înscrie într-un context internațional în care valorile libertății, democrației autentice și ale libertății de exprimare sunt tot mai mult sub presiune.
Legea propusă prevede organizarea, pe parcursul anului 2026, a unor conferințe, dezbateri publice, evenimente culturale, academice și educaționale. De asemenea, sunt planificate acțiuni de diplomație publică pentru a susține cooperarea româno-americană și principiile democratice.
Inițiativa include și posibilitatea ca Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune să aloce, la solicitare, până la 1% din timpul emisiei pentru materiale dedicate „Anului Relațiilor dintre Statele Unite ale Americii și România”, conform comunicatului.
Proiectul legislative va fi supus dezbaterii în Parlamentul României și va urma procedurile constituționale și legislative în vigoare.
În primul comunicat transmis luni, AUR a afirmat că legătura dintre România și SUA este „fundamentală” pentru păstrarea suveranității naționale. Partidul susține că „orice decizie majoră adoptată de București trebuie să fie consultată în principal cu Washington-ul”.
Partidul AUR afirmă că rolul Statelor Unite a devenit dominant la nivel internațional în ultimii ani.
„Sub conducerea președintelui Donald Trump, considerat în 2026 cel mai influent lider politic mondial, influența americană s-a resimțit atât pe scena globală, cât și în relația cu Uniunea Europeană”, este comunicatul AUR, care propune ca anul 2026 să fie declarat „Anul Statelor Unite în România”.
Poziția AUR a fost exprimată după capturarea președintelui Venezuelei, Nicolas Maduro, în vârstă de 63 de ani, în urma unei operațiuni realizate de forțele speciale ale SUA.
Maduro a condus Venezuela timp de peste zece ani, perioadă în care țara a traversat un proces accentuat de autoritarism și a înregistrat un declin al nivelului de trai al populației.