Declarațiile au fost făcute luni dimineață.
„Eu consider că persoanele fericite nu-și pierd timpul răniem pe ceilalți, răul provine din partea celor neîmpliniți, frustrați, mediocri, adică din clasa politică (…) Clasa politicii evidențiază ipocrizia pentru a demonstra că respectarea ordinelor este obligatorie”, a afirmat Călin Georgescu.
El a mai menționat că „suferința reprezintă o încercare de salvare” și a continuat să critice clasa politică.
„Observând situația actuală a țării, cu foarte multă suferință (…) o România izolată pe plan internațional, eu, împreună cu poporul român, transmit liderilor politici că este bine să se întoarcă la cetățeni și să le servească, așa cum au făcut înaintașii”, a adăugat fostul candidat.
În „numele poporului român”, Georgescu a solicitat transparența integrală a tuturor documentelor și ședințelor asociate cu anularea turului doi al alegerilor prezidențiale. Fostul candidat s-a referit la toate actele ce au apărut din noiembrie 2024, inclusiv discuțiile din CSAT, CCR și consultele serviciilor de informații.
„Eu nu ced, nu vreau să-l rănesc pe Dumnezeu, prefer o zi de luptă decât o viață de trădător”, a specificat Călin Georgescu.
Călin Georgescu s-a prezentat luni la Tribunalul București pentru a depune o contestatie. El a fost trimis în judecată de către procurorii parchetului general pentru acuzația de propagandă legionară.