Senatul stabilește libertatea soților de a-și alege numele după divorț

senatul-a-decis-ca-sotii-pot-sa-si-aleaga-ce-nume-vor-dupa-divort senatul-a-decis-ca-sotii-pot-sa-si-aleaga-ce-nume-vor-dupa-divort
Senatul a decis că soții pot să-și aleagă ce nume vor după divorț

Noua legislație oferă fostelor soții o opțiune clară și facilă: pot păstra numele obținut în timpul căsniciei sau pot reveni la numele anterior. În cazul în care nu exprimă explicit preferința, vor păstra automat numele din timpul căsătoriei.

„Am inițiat acest proiect având în vedere mamele care, pe lângă dificultățile unui divorț, nu ar trebui să suporte și povara pierderii numelui cu care sunt cunoscute de copiii lor sau în viața socială și profesională. Identitatea personală nu se rescrie printr-o formalitate. Prin această lege putem oferi stabilitate, continuitate și respect, reducând birocrația, drumurile inutile și oferind siguranță femeilor care își reconstruiesc viața. Este o schimbare simplă, dar cu impact profund în cotidian,” afirmă deputata USR Pollyana Hangan, unul dintre inițiatorii modificării legislative.

De asemenea, deputatul USR pentru Diaspora, Iulian Lorincz, subliniază că această inițiativă elimină o procedură învechită, care pune o povară suplimentară cetățenilor români din Diaspora.

Advertisement

„Facem o simplificare acolo unde birocrația creează dificultăți reale. Pentru românii din Diaspora, schimbarea numelui poate însemna refacerea documentelor în mai multe țări, drumuri suplimentare, timp pierdut și costuri,” afirmă deputatul USR Iulian Lorincz, unul dintre inițiatori.

Noua legislație permite fiecărui fost soț să ia decizie pentru sine, evitând blocajele sau presiunea emoțională, fiind un avantaj semnificativ în cazul divorțurilor conflictuale. De asemenea, previne confuzia administrativă și reduce birocrația asociată schimbării de nume (actualizarea actului de identitate, conturilor bancare, contractelor, semnăturii profesionale etc.), evitând costuri și deplasări inutile către instituții.

În forma actuală, Codul civil prevede că, în cazul unui divorț, păstrarea numelui din timpul căsătoriei se poate realiza de către unu dintre soți doar dacă celălalt este de acord sau, în caz de refuz, dacă se pot demonstra în instanță motive temeinice pentru menținerea numelui obținut la căsătorie. În alte cuvinte, menținerea numelui în cazul unui refuz implică acum proces, timp și costuri.

Mai mult, Codul civil prevede că soții pot solicita divorțul în fața ofițerului de stare civilă sau notar doar dacă există consens asupra numelui pe care îl vor purta după separare.

Proiectul co-inițiat de deputații USR Pollyana Hangan și Iulian Lorincz, împreună cu deputata PNL Alina Gorghiu, corectează această situație, eliminând poverile birocratice pentru cetățeni.

Senatul este primul for legislativ sesizat, iar proiectul urmează acum să fie dezbătut și aprobat în Camera Deputaților.

Add a comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fiți la curent cu cele mai importante știri

Apăsând butonul Abonare, confirmați că ați citit și sunteți de acord cu Politica noastră de confidențialitate și Termenii de utilizare
Advertisement