Ministra de Externe, Oana Țoiu, a declarat joi, într-o conferință de presă, că pe parcursul nopții va avea loc un zbor din Oman, planificat pentru ora 5 dimineața.
Această cursă va aduce în țară și grupul de elevi din Vrancea, blocat în Dubai din cauza izbucnirii conflictului în zonă.
„Avem grupurile din Vrancea, Piatra Neamț și, în ceea ce privește programul zborurilor, (cursa – n.r.) va decola la ora 5 dimineața”, a afirmat Oana Țoiu.
Totuși, oficialul a menționat că, asemenea zborurilor anterioare, pot exista modificări în privința orei de decolare.
„Reamintesc că și primele curse TAROM din Egipt au avut ajustări ale orei de zbor. De asemenea, nu excludem posibilitatea unor schimbări în programul curselor și în calendar, deoarece unele zboruri sunt noi și nu erau incluse în planificarea anterioară a aeroporturilor, iar noi colaborăm pentru a echilibra această situație cu țările implicate. În prezent, cursa este programată pentru ora 5 dimineața, însă, similar cu cele anterioare, pot apărea modificări în program pe parcurs”, a mai explicat Oana Țoiu.
Grupul de elevi din Vrancea a rămas blocat mai multe zile în Emiratele Arabe Unite din cauza conflictului din Iran. Aceștia se vor deplasa cu autocarul către un aeroport din Oman, iar autoritățile de la București au obținut permisiunea și un culoar aerian special pentru readucerea lor în țară.
Elevii participau la o excursie organizată în vacanța intersemestrială, iar călătoria a fost una privată, în cadrul unor activități educaționale și culturale, organizată de un centru Cambridge, care nu face parte din sistemul de învățământ public.