Echipa brașoveană Andrei Gîrtofan / Dorin Pulpea (ProRally Team Brașov) va debuta în premieră la ediția 2026 a Campionatului European de Raliuri!
„Participarea echipei noastre în Campionatul European de Raliuri reprezintă o premieră pentru Brașov. Este primul proiect de această amploare pentru oraș, realizat cu sprijinul prietenilor și partenerilor noștri”, a afirmat Dan Gîrtofan, manager de echipă al ProRally Team Brașov.
Pregătiri intense pentru noul sezon
Andrei Gîrtofan, în vârstă de 29 de ani, a avut un sezon plin în Campionatul Național de Raliuri, precum și în competiția din Turcia. Pilotul din Brașov s-a clasic pe podium în competiția internă, unde a câștigat și titlul pe asfalt.
„Sezonul anterior a fost unul de succes, am obținut titlul de campion absolut pe asfalt, am participat la câteva etape din Raliul Turciei, iar experiența acumulată acolo m-a ajutat enorm în ritmul din campionatul intern. Pentru mine și copilotul meu, Dorin Pulpea, sezonul a început imediat după încheierea campionatului din 2025. De la finalul lui 2025, am depus eforturi pentru că știm că urmează un sezon provocator”, a declarat Andrei Gîrtofan.
Visează să-l detroneze pe Simone Tempestini și debutează în Campionatul European
Acum, Gîrtofan Jr. se pregătește pentru pasul următor: participarea în Campionatul European de Raliuri. Mai mult, Andrei Gîrtofan își propune să-l înlocuiască pe internaționalul Simone Tempestini, care a dominat autoritar Campionatul Național de Raliuri în ultimii ani.


„Pentru acest an, am stabilit planuri ambițioase, dorindu-mi să fac un progres semnificativ în cariera mea sportivă. Urmează un an dificil, însă suntem încrezători că vom participa la 5 etape din Campionatul European. Se va începe în Spania, la jumătatea lunii aprilie, apoi vom continua în Italia, Cehia, Polonia și Portugalia.
Participarea la 5 din cele 7 raliuri înseamnă puncte în clasament, însă trebuie să facem calcule suplimentare. Pe lângă acestea, vom concura și în cele 8 etape ale Campionatului Național de Raliuri, cu startul la Raliul Maramureșului, programat săptămâna viitoare. Obiectivul nostru este să urcăm pe prima treaptă a podiumului! Avem experiență, susținere din partea partenerilor și o echipă profesionistă în spate. În acest an, dorim să ne concretizăm un vis și să ne prezentăm la cel mai înalt nivel. Dacă vom obține sponsorizare, intenționăm să participăm și la Raliul Turciei”, a mai declarat pilotul din Brașov.
Raliul Maramureșului inaugurează sezonul intern
Campionatul Național de Raliuri 2026 va începe cu o etapă programată săptămâna viitoare, în zona Maramureșului.
Campionatul Național de Raliuri 2026:
Etapa 1 – Raliul Maramureșului (27-29 martie)
Etapa 2 – Raliul Harghitei (24-26 aprilie)
Etapa 3 – Raliul Argeșului (16-17 mai)
Etapa 4 – Raliul Clujului (19-21 iunie)
Etapa 5 – Raliul Sibiului (10-11 iulie)
Etapa 6 – Raliul Iașului (5-6 septembrie)
Etapa 7 – Raliul Vâlcii (26-27 septembrie)
Etapa 8 – Raliul Bacăului (17-18 octombrie)