Dacia plănuiește lansarea unui nou autovehicul electric pentru oraș, iar presa din Franța afirmă că prețul ar putea ajunge până la 5.990 de euro.
Informațiile provin din surse apropiate companiei, citate de L’Automobile Magazine, indicând o posibilă lansare spre sfârșitul verii.
Dacia a identificat o soluție după impasul proiectului Hipster
Noul model nu ar fi, însă, o mașină tradițională, ci un cvadriciclu electric, încadrat în clasa L6e. Această abordare arajuta la evitarea unor norme stricte de omologare aplicabile autoturismelor, reguli care potențează costurile de producție.
Inițial, Dacia a dezvoltat conceptul „Hipster”, un vehicul urban electric care ar fi trebuit să coste între 12.000 și 13.000 de euro. Proiectul a fost prezentat ca o soluție accesibilă pentru mobilitatea electrică, însă legislația europeană a complicat lansarea.
În lipsa unor norme clare care să diferențieze acest tip de automobil de un vehicul obișnuit, costurile s-au majorat, iar prețul final nu ar fi fost competitiv.
Din acest motiv, producătorul a ales varianta unui model mai simplificat, încadrat oficial ca cvadriciclu, pentru a putea menține un preț accesibil. Modelul dezvoltat de Dacia urmează să fie competitiv cu Citroën Ami, unul dintre cele mai populare autovehicule electrice urbane din Europa.
Specificațiile vehiculului vor fi similare cu cele ale rivalului francez, cu o autonomie de aproximativ 80 km, viteză maximă limitată la 45 km/h și o putere redusă, potrivit pentru deplasări în mediul urban.
Această categorie de autovehicule este destinată în special pentru trasee scurte în mediul urban, fiind potrivită și pentru tineri, în funcție de legislația fiecărei țări.
Producția urmează să fie realizată în România, ceea ce ar ajuta la menținerea costurilor la un nivel scăzut. Strategia este similară cu cea care a consacrat marca Dacia în ultimele două decenii, bazată pe prețuri accesibile și costuri controlate.
Conform surselor, prețul vizat este de 5.990 de euro, fiind mai accesibil decât cel al concurenților direcți. De exemplu, modelul Citroën Ami are un preț de aproximativ 8.800 de euro în Europa.
Deocamdată, Dacia nu a anunțat oficial lansarea, iar denumirea și detaliile finale ale modelului urmează să fie comunicate în curând.