„Pentru a menționa și vești pozitive, la Vidraru a început procesul de reumplere a lacului de acumulare”, afirmă Bogdan Ivan.
El menționează că datele hidrologice sunt favorabile, iar dacă această evoluție se păstrează, se prevede finalizarea reumplerii în luna octombrie.
„Aprovizionarea cu apă în aval se realizează în mod continuu, fără a afecta localitățile din zonă. În același timp, monitorizăm în permanență progresul lucrărilor, avem echipe în teren și supraveghem situația prin sisteme automate, pentru ca fiecare etapă să se desfășoare în deplină siguranță”, a transmis Ivan pe Facebook.
Instalat în 1966
El reamintește că Barajul Vidraru a fost pus în funcțiune în anul 1966, având o durată de exploatare estimată la 30 de ani.
„În prezent, funcționează de aproape 60 de ani, adică dublu față de durata proiectată. În aceste condiții, retehnologizarea nu putea fi amânată, deoarece vorbim despre siguranța în operare a unei infrastructuri esențiale pentru România. Pe parcursul acestei perioade, m-am asigurat că Hidroelectrica respectă avizele, asigură constant apa brută conform obligațiilor legale și implementează măsuri tehnice pentru a reduce impactul asupra terenului”, a adăugat ministrul Energiei.
Bogdan Ivan a fost convocat la Ora Guvernului în Parlament, în luna februarie, pentru a discuta despre situația apei potabile din Curtea de Argeș, menționând atunci că lucrările la barajul Vidraru sunt esențiale și inevitabile.