Aceste repatrieri către Republica Democratică Congo reprezintă primul pas concret al unui acord bilateral anunțat la începutul lunii aprilie, prin care autoritățile congoleze acceptă migranți care nu sunt cetățeni ai țării.
Sursele indică un număr cuprins între 37 și 45 de persoane deportate, provenind în principal din America Centrală și de Sud, inclusiv din Columbia, Peru, Chile și Guatemala. Este pentru prima dată când astfel de migranți ajung în Republica Democratică Congo în baza acestui acord negociat cu statele Unite.
Timpul ales pentru aceste repatrieri coincide cu eforturile administrației americane, conduse de Donald Trump, de a implementa un acord de pace între Congo și Rwanda, menit să pună capăt violențelor din estul țării, unde mii de persoane au fost ucise sau strămutate din cauza rebelilor M23. În același timp, cele două state au semnat și un parteneriat strategic ce conferă Statelor Unite acces preferențial la mineralele strategice congoleze.
Această suprapunere a intereselor politice, strategice și de securitate ridică semne de întrebare privind adevăratele motivații ale acordului de repatriere.
Condții de cazare și incertitudini
Conform informațiilor obținute de Reuters, persoanele deportate vor fi cazate temporar într-un hotel din apropierea aeroportului principal din Kinshasa, pentru o perioadă de 10 până la 15 zile. Aceștia vor beneficia de camere individuale și două mese pe zi, fiind supravegheați de poliția națională congoleză și de o firmă privată de securitate. După această perioadă, soarta lor rămâne incertă, iar nici Washingtonul, nici Kinshasa nu au oferit detalii despre planurile pe termen lung.
Acordul a fost criticat dur de organizațiile pentru drepturile omului și de opoziția politică din Congo. De asemenea, deportări similare către alte state africane, precum Ghana, Camerun sau Guineea Ecuatorială, au fost anterior contestate de experți juridici.
Migranții vor primi sprijin umanitar din partea Organizației Internaționale pentru Migrație, care a specificat că nu este implicată în procesul de repatriere propriu-zis, ci doar în asistența post-sosire, la solicitarea autorităților congoleze.