Sorana Cîrstea (36 de ani) a strălucit la Roma și pare că și-a revenit după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac, oficializată la începutul acestui an, la scurt timp după cucerirea titlului la WTA 250 Transylvania Open.
Sorana Cîrstea a revenit în capitala Italiei pentru a participa la turneul WTA 1.000 Roma Open, după ce anul trecut s-a retras în ultimul moment, chiar înainte de primul meci, din motive medicale.
Pentru Sorana Cîrstea, acesta reprezintă ultimul sezon în circuitul profesionist de tenis, marcând încheierea unei cariere de peste 20 de ani, în care a câștigat 11 titluri WTA.
Sorana Cîrstea a avut o apariție impresionantă la Roma, unde a sosit pentru a concura la turneul de la Foro Italico. Prezența sa evidențiază faptul că a trecut peste despărțirea de fiul lui Ion Țiriac, cu care a avut o relație mai mulți ani.
Fosta număr 21 WTA s-a fotografiat într-o ținută elegantă, neagră, purtând un sacou oversized și pantaloni, completând aspectul cu o geantă tot negre, imagine pe care a postat-o într-un InstaStory.
Sorana Cîrstea, în prezent poziționată pe locul 27 în clasamentul mondial, este favorită nr. 27 la turneul WTA 1.000 Roma Open, cu premii totale de peste 8,3 milioane de dolari. În această poziție, românca pășește direct în turul secund, unde o va înfrunta pe reprezentanta Germaniei, Tatjana Maria (38 de ani, locul 54 WTA).
Cele două jucătoare s-au întâlnit de șase ori anterior, iar românca a obținut cinci victorii în fața sportivei din Germania. Cea mai recentă a fost în turul inaugural de la Indian Wells 2026.
Partida dintre Sorana Cîrstea și Tatjana Maria este programată astăzi, nu înainte de ora 14:15, ora României. Dacă va trece de această confruntare, următoarea adversară va fi Aryna Sabalenka, liderul WTA.
Cel mai bun rezultat al Soranei Cîrstea la Roma a fost în 2024, când a ajuns în turul 4, fiind eliminată de Madison Keys, pe atunci locul 16 WTA.
Jaqueline Cristian, cap de serie la Roma
Reprezentanta României în competiție este Jaqueline Cristian (locul 28 WTA). Aceasta a beneficiat de retragerea Martei Kostyuk, campioana de la Madrid Open, și a devenit cap de serie 33, evoluând direct în turul secund.
Cristian va juca împotriva lui Karolina Pliskova (locul 130 WTA) în premieră, partida fiind programată vineri.
- Este a treia participare a Jaquelinei Cristian pe zgura de la Roma, după edițiile din 2024 și 2025. La ambele a ajuns în turul 3, debutând în competiție după calificări în primul an și direct în turul secund în celălalt.