Întrebat de jurnaliști cum a fost posibil ca România să nu îndeplinească 38 dintre cele 50 de obiective din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) în cele 11 luni de când a preluat funcția de premier, Ilie Bolojan a calificat întrebarea drept „tendențioasă” și a răspuns vizibil iritat.
„Întrebarea este tendențioasă. În Parlament trebuie să fie aprobate nouă proiecte de legi. Celelalte obiective se rezolvă prin ordine de ministru și hotărâri de guvern”, a declarat Bolojan, conform declarațiilor făcute.
Bolojan: Ministerele au avut timpul necesar pentru a îndeplini obiectivele
Premierul afirmă că principalele probleme sunt cele legate de componenta parlamentară și că ministerele responsabile au avut perioda necesară pentru a realiza reformele asumate.
„Rezolvarea problemelor importante se referă la componenta parlamentară. Fiecare minister coordonator al reformelor a avut posibilitatea să finalizeze obiectivele în perioada pe care au considerat-o potrivită. Nu vor exista dificultăți în îndeplinirea obiectivelor care depind de Guvernul României”, a mai precizat acesta.
Conferința de presă s-a încheiat la scurt timp după schimbul de opinii cu jurnaliștii.
Miliarde de euro blocate în cadrul PNRR
Potrivit informațiilor prezentate de Gândul, România mai trebuie să atragă aproximativ 10 miliarde de euro, sumă brută, prin cererile de plată 5 și 6 din PNRR, în formă de granturi și împrumuturi. Aceeași sursă menționează că neîndeplinirea obiectivelor ar putea duce la penalizări estimate la peste 15 miliarde de euro, sumă mai mare decât fondurile ce mai pot fi accesate din program.