Participând în tabloul principal al ediției din acest an de la Roland Garros, un jucător a făcut o declarație controversată cu iz misogin, care i-a adus o amendă de 65.000 de euro.
Eliminat în turul 2 de Moise Kouame, noua stea a tenisului din Franța, paraguayanul Daniel Vallejo, a afirmat că meciurile din tabloul masculin nu ar trebui arbitrate de femei.
Cea mai mare amendă din istoria turneului de la Roland Garros a fost primită de un jucător care a făcut o declarație misogină
Clasificat pe locul 71 mondial, jucătorul paraguayan de tenis Daniel Vallejo a reușit o surpriză remarcabilă în primul tur, eliminând favoritul britanic Cameron Norrie, poziționat pe locul 20.
A urmat confruntarea cu Moise Kouame, noua stare a tenisului din Franța. Favoritul gazdelor s-a impus cu scorul de 6-3, 7-5, 3-6, 2-6, 7-6 (10-8), însă a fost aproape de o eliminare în decisiv.
În timpul unui interviu acordat la finalul meciului, Vallejo a insinuat că arbitra braziliană Ana Carvalho nu a putut să controleze publicul din cauza faptului că este femeie, conform Ubi Tennis.
„Un astfel de meci trebuie arbitrat de un bărbat; este extrem de dificil pentru o femeie să gestioneze situația. Trebuie neapărat un arbitru de sex masculin.
Este un public foarte solicitant și este nevoie de multă putere pentru a te impune în fața suporterilor”, a spus jucătorul din America de Sud.
A fost supus criticilor acerbe, motiv pentru care jucătorul a contactat publicația care i-a realizat interviul pentru a preciza că afirmațiile sale au fost scoase din context.
Reprezentanții de la CLAY au publicat pe platformele de socializare înregistrarea audio integrală a interviului, realizată în limba spaniolă.
„Vreau să clarific faptul că afirmațiile mele nu au fost interpretate corect.
Respect arbitrii și munca depusă de aceștia, după o partidă de 5 ore am fost foarte emoționat și entuziasmat, îmi cer scuze”, a transmis Vallejo pe Instagram.
Vallejo a servit la 5-3 în decisiv pentru calificarea în turul următor, însă Kouame a reușit un break
De asemenea, a subliniat că nu a acuzat arbitra pentru eșec, afirmând că a avut o prestație bună pe tot parcursul meciului.
A mai declarat că are un deosebit respect pentru Roland-Garros, Federația Franceză de Tenis și toate persoanele implicate în organizare.
Aceste declarații nu au convins-o pe fostul mare jucător de tenis Amelie Mauresmo, directorul turneului de la Roland Garros.
Ea a confirmat că federația franceză a sancționat jucătorul cu o amendă de aproximativ 65.000 de euro, practic el păstrează doar jumătate din suma câștigată pentru avansarea în turul 2.
„Din punctul nostru de vedere, această situație este clară: astfel de afirmații sunt inacceptabile. Nici pentru turneu, nici pentru Federație”, a afirmat ea.
Astfel, debutul lui Vallejo la un turneu de Mare Șlem s-a încheiat într-un mod nefericit, fiind amintit pentru cea mai mare sancțiune din istoria competiției.
Condus cu 0-2 la seturi, Vallejo a revenit și a egalat, iar în setul decisiv a fost primul care a realizat un break. La scorul de 5-3, a servit pentru calificare, însă Kouame a făcut un break.
S-a ajuns într-un tie-break, în care francezul a dominat clar, conducând cu 5-0 și 6-1, dar a fost egalat.
Urmându-se o luptă strânsă până la 8-8, moment în care francezul a realizat un mini-break, câștigând punctul decisiv pentru calificare în turul următor.