Ford anunță una dintre cele mai semnificative campanii de rechemare din acest an, vizând aproape 420.000 de SUV-uri comercializate sub mărcile Ford și Lincoln. Problema identificată afectează sistemul de centuri de siguranță din față și poate, în anumite circumstanțe, să reducă nivelul de protecție oferit ocupanților în cazul unui impact.
Autoritățile de siguranță rutieră din Statele Unite au publicat detaliile acestei campanii, iar producătorul auto avertizează că defecțiunea poate duce la blocarea necorespunzătoare a centurii sau la activarea accidentală a unor componente esențiale ale sistemului de retenție.
Modele Ford și Lincoln afectate de rechemare
Campania vizează două dintre cele mai populare SUV-uri de dimensiuni mari din portofoliul companiei. Este vorba despre aproximativ 342.000 de unități ale modelului Ford Expedition fabricate între mai 2017 și octombrie 2022, precum și peste 77.000 de unități Lincoln Navigator fabricate în aceeași perioadă, conform Autoblog.
În total, aproape 420.000 de vehicule intră în această campanie de intervenție tehnică.
Vezi și:
Conform investigației tehnice, problema este legată de pretensionatoarele centurilor de siguranță. Aceste componente au rolul de a tensiona rapid centura în cazul unui impact, pentru a fixa mai bine ocupantul în scaun.
Ford a descoperit că, în condiții de temperaturi ridicate și după o utilizare îndelungată, materialele din interiorul mecanismului pot suferi degradări. În anumite situații, acest proces poate duce la coroziune internă și la defectarea sistemului.
Consecințele pot fi grave. Centura poate rămâne blocată și nu se poate extinde sau retrage normal. În alte cazuri, pretensionatorul se poate activa accidental, ceea ce poate provoca răniri ocupantului din cauza tensionării bruste a centurii.
Modalități de reparare a vehiculelor și recomandări pentru proprietari
Ford afirmă că există semne precoce care pot indica apariția defectului înainte ca acesta să se manifeste complet. Șoferii pot observa că centura nu mai funcționează corect, iar pe panoul de Bord poate apare martorul de avertizare pentru sistemul de airbag.
Este o situație deosebit de importantă, deoarece producătorul a mai derulat alte două campanii de rechemare pentru remedierea problemei. Cu toate acestea, investigațiile suplimentare au relevat că anumite componente continuă să prezinte riscuri pentru siguranță.