Dacă locuința aparține în totalitate unuia dintre soți și nu este înscrisă în cartea funciară ca locuință de familie, proprietarul poate decide în mod autonom asupra acesteia.
„Dacă este doar proprietatea sa și nu figurează în cartea funciară ca locuință de familie, da, poate să o transfere.”
Așadar, în cazul unui bun exclusiv al unei persoane, transferul către copil poate fi realizat fără acordul celuilalt soț, cu condiția să nu existe circumstanțe speciale legate de statutul locuinței. 
Vezi și:
Când este necesar acordul comun al soților
Situația se modifică atunci când imobilul reprezintă un bun comun dobândit pe durata vieții în căsătorie.
Expertul explică faptul că, în astfel de cazuri, unul dintre soți nu poate hotărî singur transferul proprietății către copil.
„Însă, dacă este bun comun cumpărat în timpul căsătoriei, nu poate să îl transfere fără acceptul celuilalt, deoarece soția deține o proprietate în comun, dacă a fost achiziționat în perioada mariajului.”
Așadar, dacă locuința a fost cumpărată în timpul căsătoriei și are statut de bun comun, este necesar acordul ambilor soți pentru astfel de decizii.
Alternativa testamentului
Există și o altă metodă menționată de specialist, pentru cazurile în care proprietarul își dorește ca dreptul său să fie transmis mai târziu copilului.
Conform explicației, acesta poate redacta un testament referitor la partea sa de proprietate.
