Pentru săptămâna viitoare este programată extragerea pentru EHF European Cup (fosta Cupă Challenge), iar echipa masculină de handbal SCM Politehnica Timișoara a anunțat că va fi cap de serie.
Recente și puțin paradoxal, clubul din Banat a comunicat și că l-a transferat pe Christian Manojlovic la Sporting Lisabona, ca împrumut cu opțiune de cumpărare, fiind al doilea transfer cu plată din campionatul românesc, după cel efectuat pentru regretatul Marian Cozma!
Poli participă în competițiile europene în a doua jumătate a toamnei
După ce a câștigat Cupa României, Poli a obținut calificarea pentru EHF European Cup, a treia competiție europeană intercluburi ca valoare. La start se înscriu 83 de echipe, iar 45 accesează din turul al doilea.
Faza eliminatorie va începe cu manșa tur în weekendul 17-18 octombrie, iar returul va avea loc în 24-25 octombrie. Poli poate întâlni unul dintre cele 19 adversare provenite din primul tur sau 13 echipe care intră direct în turul secund.
Iată lista potențialilor adversari: Islington HC (Marea Britanie); HC Butel Skopje (Macedonia de Nord); AEK (Grecia); MRK Sloga Doboj (Bosnia și Herțegovina); RK Slovenj Gradec (Slovenia); Nærbø IL (Norvegia); Nilüfer Belediyespor (Turcia); RK Dinamo Pančevo (Serbia); Förthof UHK Krems (Austria); HC ROBE Zubři (Cehia); IFK Handball Helsinki (Finlanda); Raimond Sassari (Italia); HK Bojnice (Slovacia).
Extragerea pentru faza următoare va avea loc săptămâna viitoare, în data de 14 iulie. În tururile preliminare ale EHF European Cup, Poli va avea posibilitatea de a evolua în Sala „Constantin Jude” din Timișoara.
Christian Manojlovic, al doilea cel mai valoros transfer după Marian Cozma
Poli reîntre în competițiile europene după șapte ani, dar, paradoxal, și-a pierdut chiar acum cel mai valoros jucător. Clubul a transferat pe handbalistul italian Christian Manojlovic, golgheterul echipei, la Sporting Lisabona, campioana Portugaliei.
Christian Manojlovic (numărul 23, în echipament alb) și Pedro Enrique Veitia Valdes, Andrei Iosif Buzle în meciul de handbal masculin dintre CS Dinamo București și SCM Poli Timișoara. Foto: SPORT PICTURES
Pentru primul an, ca împrumut, urmând ca apoi să devină transfert definitiv. Poli afirmă că este cel mai mare transfer financiar din istoria clubului, fiind de altfel și singurul efectuat contra unei sume de bani. Mutarea este a doua ca valoare după transferul lui Marian Cozma de la Dinamo la Veszprém, realizat la acea vreme pentru 100.000 de euro, când pivotul decedat la vârsta de 23 de ani avea 20 de ani.
Manojlovic are acum 20 de ani. A mai jucat în Italia, la Sassari, și a fost adus la Poli de fostul antrenor Pero Milosevic.
O parte din suma a fost deja plătită, iar alta, aparent mai mică decât cea achitată acum, se va activa în anul următor, pentru transferul definitiv al lui Manojlovic. Italia, spre deosebire de România, condusă de George Buricea la Poli, s-a calificat la Campionatul Mondial, având o contribuție decisivă a lui Manojlovic.