Întrebat de un jurnalist de la publicația germană Der Spiegel despre modul în care intenționează să combată influențele rusești, mai ales în contextul alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024, Nicușor Dan a precizat că „în astfel de situații de interferență, nu este ușor să se demonstreze exact ce s-a întâmplat într-o săptămână, trei săptămâni sau câteva luni”.
„În opinia mea, pe parcurs s-a dezvoltat o rețea online, cu site-uri care au atras persoane diverse, de la sportivi la persoane interesate de sănătate, remedii naturiste, ezoterism și alte subiecte. Am observat că aceste resurse s-au manifestat într-un anumit mod în context electoral. Există o puternică suspiciune că este vorba despre o influență a unui stat, probabil Rusia, având în vedere că acest lucru se observă în mai multe locuri din Europa”, a afirmat Nicușor Dan.
În cadrul conferinței de presă, edilul general a menționat și situația alegerilor prezidențiale din Republica Moldova din anul trecut. „(…) Acolo, pe lângă atacurile cibernetice, care au fost dovedite, și influența pe rețelele sociale, similară cu cea din România sau din alte alegeri europene din această perioadă, s-au observat rețele organizate de persoane care cumpărau voturi, fapte care au fost demonstrate”, a spus edilul.
O știre falsă ar trebui eliminată rapid din mediul online
Ca strategie pentru contracararea interferențelor rusești, Nicușor Dan consideră că autoritățile trebuie să câștige, în primul rând, încrederea cetățenilor. „Toate aceste teorii conspirative și știri false capătă amploare atunci când oamenii nu au încredere în autorități”, spune el. Mai departe, edilul a subliniat importanța reacționării rapide „pentru o știre falsă, într-un interval de o jumătate de oră, pentru a împiedica răspândirea la milioane de persoane și pentru ca știrea corectă să aibă un impact adecvat.”
În plus, edilul general a menționat că cetățenii pot manifesta un sentiment de indignare față de autorități și pot fi predispuși să creadă orice este menționat în defavoarea lor. În acest sens este necesară o acțiune îndelungată pentru a recâștiga încrederea acestor oameni.
Președintele Nicușor Dan este într-o vizită oficială în Austria, fiind însoțit pentru prima dată de partenera sa, Mirabela, și de cei doi copii. Familia Dan a fost primită la Salzburg Residenz de președintele Republicii Austria, Alexander Van Der Bellen.