Potrivit reprezentanților sindicatului, reforma urmează să fie aprobată săptămâna viitoare prin angajarea răspunderii Guvernului, la recomandarea Ministerului Justiției, după ce proiectul a intrat în procesul de avizare, se menționează în comunicatul transmis de aceștia.
SAALG susține că această procedură ar permite modificări ample ale regimului funcției publice, ale raporturilor de muncă din sectorul public și ale structurii administrației, fără o dezbatere reală în Parlament și cu consultări publice formale.
În opinia sindicatelor, abordarea echivalează cu o „trecere prin Parlament fără Parlament” și reflectă un stil de conducere caracterizat drept o „guvernare de tip „solo””, în care deciziile importante sunt concentrate la nivelul premierului.
Critici privind lipsa de claritate legislativă
SAALG indică faptul că proiectul de măsuri pentru funcționarii publici și personalul contractual plătit din fonduri publice combină prevederi temporare cu soluții permanente, suspendă norme esențiale, introduce excepții ample și creează competențe discreționare fără criterii și garanții, sub pretextul urgenței.
Sindicatul avertizează că această lipsă de claritate legislativă prejudiciază cerințele de previzibilitate și coerență normativă prevăzute de Constituție. În plus, mecanismul de aprobare a excepțiilor prin memorandum guvernamental ar transfera puterea decizională discreționară a Executivului asupra celor care vor fi supuși interdicțiilor sau exceptați, fără transparență și control parlamentar.
De asemenea, reprezentanții sindicali critică proiectul de lege privind creșterea capacității financiare a autorităților locale și modificarea unor acte normative, susținând că acesta restrânge de fapt drepturi legate de muncă și protecție socială.
Totodată, SAALG afirmă că proiectul generează riscul unui tratament diferențiat nejustificat între angajați și reduce dialogul social la o consultare formală. Avertizează asupra introducerii unor repere bugetare ambiguue, care ar putea afecta transparența procesului financiar public.
Acuzații de evitarea Parlamentului și consolidare a concentrării puterii
Reprezentanții SAALG susțin că suprapunerea vulnerabilităților acestei proceduri peste angajarea răspunderii Guvernului accentuează riscul de neconstituționalitate, prin eliminarea dezbaterii reale în momentul în care impactul reformei este major.
În opinia sindicatului, reforma administrativă este promovată prin improvizații legislative și prin marginalizarea Parlamentului, ceea ce confirmă un model de guvernare de tip „solo”.
De asemenea, reprezentanții sindicali afirmă că și parteneri din coaliția de guvernare au solicitat o abordare mai echilibrată și transparentă a reformei.
„Când în jurul numelui premierului circulă suspiciuni publice de trafic de influență și mediere, ne-am fi așteptat la clarificări și măsuri de reformare instituțională. În schimb, asistăm la o accelerare forțată a reformei, într-un moment în care opinia publică cere explicații. Pentru clarificare: sindicatul nu va rămâne pasiv. Dacă Guvernul va insista să impună reformele după propriul său plan, vom folosi toate instrumentele legale și instituționale pentru a opri această deviație, deoarece în statul de drept, Constituția nu este un document consultativ și nu poate fi ignorată prin procedura angajării răspunderii.”
Solicitările publice ale SAALG
Sindicatul solicită:
1. stoparea angajării răspunderii pentru un pachet care afectează drepturile și cariera angajaților din administrația publică și funcționarea instituțiilor de stat;
2. diferențiere clară între dispozițiile temporare și cele permanente, eliminând excepțiile prin memorandum;
3. reguli stricte, criterii verificabile, garanții împotriva arbitrarului și consultare efectivă;
4. inițierea reformei prin clarificări publice și eliminarea oricărui mecanism de intermediere și trafic de influență invocat în spațiul public conex la accesul la premier.