Senatul a aprobat inițiativa legislativă prezentată de deputatul USR Alin Stoica, prin care membrii comisiilor de evaluare a gradului de handicap, precum psihologi, asistenți sociali și juriști, trebuie să dețină experiență relevantă în domeniul asistenței persoanelor cu dizabilități.
Propunerea stabilește limitarea mandatelor la două cicluri a câte patru ani și impune condiții precise pentru încetarea calității de membru.
„Prin această modificare legislativă promovăm rotirea profesională și aducem o experiență mai avansată în comisiile de evaluare a gradului de handicap, reducând riscul de practici rutinier sau decizii rigide. De asemenea, măsura sporește transparența administrativă și creează obstacole în calea corupției și abuzurilor sistemice de către persoane cu falsa dizabilitate”, a explicat Stoica.
Senatoarea USR Cynthia Păun, vicepreședintă a Comisiei pentru familie și solidaritate socială, a accentuat că profesionalismul membrilor comisiilor este vital pentru credibilitatea sistemului public.
„Deciziile luate de comisiile de evaluare a gradului de handicap au un impact direct asupra accesului la prestații sociale, servicii de suport și integrare profesională. Din acest motiv, nivelul de profesionalism al acestor comisii nu poate fi considerat o chestiune secundară”, a afirmat Păun.
În favoarea inițiativei legislative au votat 71 de senatori, 3 s-au opus, iar 35 s-au abținut. Propunerea se îndreaptă acum către Camera Deputaților pentru dezbateri și vot final, fiind for decizional.