Rezultatul acestei analize indică o concluzie clară: oamenii din perioada cuprinsă între 5.000 și 8.000 de ani în urmă nu consumau alimente în mod aleatoriu. Dimpotrivă, selectau cu grijă anumite combinații, repetau anumite asocieri de ingrediente și lăsau indicii care sugerează începuturile unor tradiții culinare, mai degrabă decât simple strategii de supraviețuire zilnică.
Ce au descoperit cercetătorii în vasele din epoca preistorică
Punctul de pornire al studiului a fost așa-numita „crustă alimentară”, stratul ars de mâncare rămas lipit de interiorul vaselor. În loc să se concentreze doar pe reziduurile grăsii de origine animală, așa cum s-a făcut în cercetări anterioare, experții au analizat și structurile celulare vegetale conservate în aceste depuneri. Surpriza a fost că urmele microscopice au indicat prezența unor semințe, fructe, frunze, rădăcini, tuberculi și alte părți de plante consumate alături de pește și alte produse animale.
Dintre ingredientele identificate s-au numărat boabele de viburnum, cunoscute și ca fructe de călin, precum și specii din familia Amaranthaceae, ierbuiri sălbatice, plante cu frunze și părți comestibile culese din natură. Cercetătorii au observat că aceste ingrediente nu apăreau aleatoriu în vase, ci în combinații repetate, ceea ce indică alegeri conștiente. În anumite situri, fructele de viburnum apăreau frecvent împreună cu pește de apă dulce, în timp ce în alte regiunii predominau alte asocieri, precum amarantul împreună cu peștele. 
Mai mult, echipa de specialiști a continuat cercetarea: după identificarea anumitor componente alimentare antice, oamenii de știință au realizat încercări de preparare în vase de lut replicat și pe foc deschis. Au gătit, de exemplu, crap cu fructe de viburnum sau combinații de plante precum goosefoot cu sfeclă pentru a obține probe moderne de comparație. Această etapă experimentală a contribuit la validarea modului în care urmele de hrană se păstrează în ceramică și a susținut ideea că vasele preistorice erau utilizate pentru preparate complexe, nu doar pentru depuneri întâmplătoare.
Un aspect extrem de interesant este că analiza chimică a reziduurilor a relevat faptul că aproape toate crustele studiate conțineau biomarkeri proveniți din pește de apă dulce sau scoici, însă în același timp apăreau și componente vegetale în multe probe. În alte cuvinte, peștele nu era singurul ingredient principal. Imaginea unei diete exclusiv bazate pe vânătoare și pescuit este serios contrazisă de aceste rezultate.
Vezi și:
Rețete, gusturi și tradiții culinare regionale în Epoca de Piatră
Cea mai remarcabilă concluzie a studiului este că nu vorbim doar despre consum de plante, ci despre o selecție culinară. Autorii susțin că vânătorii-culegători din acea perioadă aveau o cunoaștere profundă a mediului și a plantelor disponibile, însă alegeau doar anumite ingrediente pentru preparare. Oamenii preistorici părea să fi fost extrem de selectivi, preferând anumite plante fie pentru gust, fie pentru modul în care complementau alte alimente, sau din motive practice și culturale.
Și mai interesant este că preferințele culinare nu erau uniforme peste tot. Studiul a identificat preparate diferite în funcție de zonă. În regiunea situată aproape de actuala frontieră dintre Ucraina și Rusia, combinația frecvent întâlnită era între pește de apă dulce și ierburi sălbatice. Mai la est, în Rusia centrală, predominau plantele din familia amarantului combinate cu pește. În Danemarca, aceste plante erau folosite diferit, fiind preferate florile lor. Toate aceste variații indică existența unor tradiții culinare regionale foarte vechi.
Această constatare modifică și interpretarea conceptului de „bucătărie” în epoca preistorică. Până acum, ideea dominantă spunea că oamenii din acea perioadă combinau ce găseau fără complexitate. Noua cercetare contrazice această viziune, deoarece anumite ingrediente erau consumate selectiv în anumite regiuni, iar altele lipseau, chiar dacă erau disponibile. Astfel, putem presupune existența unor preferințe de gust, obiceiuri culinare și, posibil, chiar rețete ancestrale.
Unii specialiști au ajuns să afirme că ideea conform căreia dieta din Epoca de Piatră se bazează exclusiv pe vânătoare și pescuit este greșită. Datele recente indică o utilizare sofisticată a plantelor. Totuși, experții avertizează că încă se cunosc foarte puține despre modul în care aceste alimente erau procesate, câte cantități se foloseau și cum au evoluat tradițiile culinare în timp. Această descoperire deschide aria unor noi cercetări.
Există și o legătură interesantă cu prezentul. Unele ingrediente din vasele preistorice sunt încă folosite în anumite regiuni din Europa de Est. Fructele de viburnum, de exemplu, continuă să fie consumate în Polonia, Ucraina și Rusia, ceea ce sugerează că anumite preferințe și relații cu plantele au o continuitate extrem de lungă. Deși nu este vorba despre o linie directă și simplă între vasele preistorice și preparatele moderne, aceste descoperiri indică faptul că anumite gusturi și practici culinare au rădăcini adânci în istorie.
În cele din urmă, cea mai valoroasă lecție a studiului este că preistoria nu era mereu atât de brută pe cât ne imaginăm. Oamenii acelor vremuri nu doar vânau și supraviețuiau, ci observau, selectau, combinau și găteau cu o atenție ce seamănă surprinzător cu cultura culinară modernă. O crustă arsă de pe un vas de lut poate spune o poveste neașteptată despre bucătari din Epoca de Piatră, care aveau cunoștințe rafinate despre ceea ce puneau în vase.
