Raheem Sterling (31 de ani), fotbalist renumit care a evoluat pentru cluburile Liverpool, Manchester City, Chelsea și Arsenal, cu 82 de meciuri și 20 de goluri pentru naționala Angliei, a fost reținut după ce ar fi condus sub influența drogurilor și a fost implicat într-un accident cu Lamborghini-ul său.
Autoritățile britanice au oferit ofițerilor de presă detalii suplimentare, menționând că, din fericire, nicio persoană nu a suferit răni, iar mașina lui Sterling a fost singura avariată în accident.
Fără contract la 31 de ani, Raheem Sterling a comis-o! A fost reținut pentru conducere sub influența drogurilor după ce a intrat cu Lamborghini-ul în barierele de pe autostradă
Raheem Sterling, „Tânărul Minune” al anului 2014, pe atunci fotbalist ce impresiona prin evoluțiile la Liverpool și se pregătea pentru un transfer de peste 60 de milioane de euro la Manchester City, traversează o perioadă dificilă în carieră.
În ianuarie 2026, Sterling și-a încheiat definitiv colaborarea cu Chelsea, unde nu mai avea vreun rol în echipă, iar în următoarea lună a primit o oportunitate la Feyenoord, club din Olanda.
Totuși, contractul a fost unul temporar, valabil până la finalul sezonului, iar neînțelegerile sportive au dus la neprelungirea înțelegerii, după cele 8 apariții și fără goluri marcate pentru echipa olandeză.
Internațional englez cu 20 de goluri în 82 de meciuri pentru selecția mare, Sterling era așteptat să revină în Anglia și să semneze cu o echipă de aici.
Însă, la cei 31 de ani și după evenimentele recente, perspectivele rămân rezervate, mai ales după incidentul de această săptămână.
Conform raportului provenit de la The Sun, „Sterling a fost arestat pentru conducere sub influența drogurilor, după un accident cu Lamborghini-ul său pe autostradă, la ora 09:00.”
Evenimentul s-a produs joi dimineață, pe 28 mai, însă detaliile au fost făcute publice abia ulterior. Sterling a intrat cu mașina în barierele de protecție de pe autostradă și nu a fost implicat în coliziune cu alte vehicule. Nu s-au raportat victime, iar Sterling a ieșit neafectat din impact.
Totuși, el a fost suspectat că ar fi condus sub influența unor substanțe interzise și a fost supus testelor de laborator.
„Este vorba despre un drog din clasa C. A refuzat să ofere probe la fața locului. Drogurile din clasa C includ sedative precum Valium, steroizi, gaz ilariant sau GHB”, conform publicației The Sun.
Ce urmează pentru Raheem Sterling și declarațiile poliției
Potrivit sursei citate, Sterling a fost eliberat după plata cauțiunii și continuă cercetările în stare de libertate, autoritățile declarând:
„Imediat înainte de ora 9 dimineața, joi, am primit rapoarte despre un Lamborghini implicat într-un accident cu barierele de protecție pe autostrada M3, în zona intersecției Minley.”
„Nu au fost implicate alte vehicule și nu s-au înregistrat răni. Șoferul, un bărbat de 31 de ani din Berkshire, a fost reținut sub suspiciunea de conducere sub influența drogurilor, conducere periculoasă, posesie de droguri de clasa C și refuz de a colabora cu autoritățile. A fost eliberat pe cauțiune, ancheta fiind în derulare.”
O sursă apropiată de sportiv a confirmat pentru publicație că presiunea mentală resimțită în ultimii ani a avut un impact dificil asupra lui Sterling:
„A fost un internațional englez de succes, care a condus naționala la performanțe importante în ultimul deceniu și a fost făcut să se simtă lipsit de valoare în ultimul timp. Presiunea psihologică asupra lui a fost insuportabilă”, a spus sursa, conform publicației menționate.